13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalIndia: maimuțele au furat probe de sânge recoltate de la pacienți pozitivi...

India: maimuțele au furat probe de sânge recoltate de la pacienți pozitivi de COVID

Atacul s-a produs în această săptămână în momentul în care un tehnician care lucrează într-un laborator medical mergea pe jos prin campusul Facultăţii de Medicină din Meerut, un oraş situat la o distanţă de 460 de kilometri nord faţă de Lucknow, capitala statului indian Uttar Pradesh.

“Maimuţele au înşfăcat mostrele şi au fugit cu aceste probe sangvine recoltate de la patru pacienţi cu COVID-19, care se află în prezent sub tratament… a trebuit să prelevăm noi probe de sânge de la ei”, a declarat medicul S.K. Garg, un oficial de rang înalt din conducerea acestei facultăţi indiene.

Conform autorităţilor locale, nu este clar dacă maimuţele au vărsat pe jos probele sangvine, însă persoanele care locuiesc în proximitatea campusului universitar se tem de o răspândire accelerată a noului coronavirus dacă maimuţele vor duce mostrele în cartiere intens populate.

Potrivit profesorului Garg, deocamdată nu se ştie dacă maimuţele pot contracta noul coronavirus dacă intră în contact cu sânge infectat.

“Nu a fost găsită nicio dovadă că maimuţele pot contracta această infecţie”, a declarat expertul indian pentru agenţia de presă Reuters.

Specialiştii sunt de părere că noul coronavirus a trecut de la animale la oameni într-o piaţă cu animale vii din oraşul chinez Wuhan la sfârşitul anului trecut.

India a raportat până în prezent 165.799 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 4.706 de decese.

Maimuţele au început să pătrundă tot mai mult în aşezările umane din India, unde provoacă multe stricăciuni şi chiar atacă oameni.

Conform ecologiştilor şi specialiştilor în mediu, distrugerea habitatelor naturale reprezintă motivul principal pentru care aceste animale se mută în zone urbane, unde se află în căutarea unor surse de hrană.

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Ministrul Finanțelor va prelungi plafonarea RCA până la 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că va prelungi plafonarea tarifelor pentru asigurările RCA (de răspundere civilă auto), plafonare care urma să ia sfârșit...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...
Ultima oră
Pe aceeași temă