11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalIncident militar Franța - Turcia în Mediterana. Secretarul general NATO încearcă să-l...

Incident militar Franța – Turcia în Mediterana. Secretarul general NATO încearcă să-l minimalizeze

Turcia este acuzată că se opune controlului, de către navele altor state membre NATO, asupra vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia.

Cel mai serios incident din această serie a opus o navă franceză angajată într-o misiune a NATO și nave turceşti, care ar fi ameninţat că deschid focul, susține Guvernul de la Paris. 

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, susține că a fost doar un “dezacord între aliaţi” dar a anunţat deschiderea unei anchete pentru “a clarifica tot ceea ce s-a petrecut”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă