11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalÎn Camera Deputaților a intrat o propunere de triplare a finanțării mănăstirii...

În Camera Deputaților a intrat o propunere de triplare a finanțării mănăstirii „Prodromu”

Ajutorul ar urma să crească de la 250.000 de euro anual, la 960.000 de euro anual, bani alocați de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Camera Deputaților este for decizional.

Legea a fost inițiată de 90 de parlamentari din aproape toate formațiunile politice. Inițiatorii spun că banii sunt necesari pentru lucrările de restaurare, conservare si intretinere a complexului. Lucrarile de restaurare au inceput acum cateva decenii si s-a realizat doar 40% din necesar. Complexul contine inclusiv o biblioteca descrisa de parlamentari ca fiind „un tezaur istoric inestimabil ce contine acte, documente, manuscrise, hrisoave si opere teoologice, literare si istorice unice in lume”.
Potrivit doxologia.ro, încă din secolul al XIV-lea, aici au sihăstrit călugări români. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în peşterile de aici se nevoiau vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră având hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. La începutul secolului al XIX-lea, aşezământul se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli sau, mai apoi, Chilia Prodromu (Înaintemergătorul).

În anul 1820, pe când vlădica Veniamin Costachi era mitropolit al Moldovei, vechiul loc de nevoinţă al monahilor români a fost ridicat la rangul de schit. Represiunile turcilor de după Revoluţia Greacă din 1821 au făcut ca vieţuitorii să se risipească, iar biserica şi chiliile să ajungă în ruină după 20 de ani de la înfiinţarea aşezământului.

Refacerea schitului Prodromu s-a făcut între anii 1852-1866, de către ieroschimonahii Nifon şi Nectarie. Aceştia erau de metanie de la mănăstirea nemţeană Horaiţa. Cu ajutoare aduse din ţară, ei au ridicat noua biserică şi trei corpuri de chilii. Sfinţirea bisericii cu hramul Botezul Domnului s-a făcut în anul 1860 de către arhiereul român Isaia Vicol, episcop de Roman. Primul stareţ al schitului a fost chiar ctitorul schitului – părintele Nifon Ionescu –, care a adunat în jurul său 60 de ucenici.

Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domneşti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în data de 7 iulie 1853 şi de Carol I al României, în data de 19 iulie 1871.

Cel mai de preţ odor al Schitului Prodromu este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromiţa”, a cărei prăznuire se face pe 12 iulie. Deşi icoana este atribuită iconarului român Iordache Nicolau din Iaşi, chipul Maicii Domnului şi al pruncului Iisus au fost zugrăvite în urma unei minuni. Îmbrăcată în argint, icoana Maicii Domnului este așezată în biserica mare a schitului dinaintea catapetesmei, în partea stângă. De-a lungul timpului, au fost consemnate numeroase minuni datorate icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”.

La Schitul Prodromu se mai află și alte icoane făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului „Apărătoarea de foc” a scăpat de multe ori schitul de incendiu. În fiecare an se face agheasmă și procesiune cu această sfântă icoană. În vistieria schitului se mai află şi icoana Maicii Domnului „Înainte Vestitoarea”, apoi icoana Maicii Domnului „Ctitoriţa”. În vechiul Paraclis al schitului cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” se găsesc icoana Sfintei Treimi și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, ce a fost îmbrăcată în argint în anul 1853 de către Grigorie Al. Ghica, domnitorul Moldovei.

Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintim pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.

În prezent, în acest sfânt locaș se nevoiesc 25 de călugări români, iar egumenul schitului este preacuviosul Ieromonah Atanasie (Floroiu), care urmează venerabilului protosinghel Petroniu (Tănase).

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă