15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalHarvey Weinstein, vizat de noi acuzaţii, cu câteva zile înainte de procesul...

Harvey Weinstein, vizat de noi acuzaţii, cu câteva zile înainte de procesul său

Biroul Procuraturii din Manhattan a anunţat joi că a obţinut un nou act de acuzare în acest proces, devenit emblematic pentru mişcarea #MeToo, fără să dezvăluie însă conţinutul documentului, relatează Afp.

Potrivit unor informaţii apărute în mass-media americane, parţial confirmate de avocaţii apărării, noul act ar putea să permită acuzării să marcheze puncte importante în privinţa unei chestiuni-cheie din dosar, ce vizează numărul acuzatoarelor lui Harvey Weinstein care ar fi autorizate să depună mărturie în proces. Acesta ar trebui să înceapă pe 9 septembrie odată cu selecţia juraţilor.

Producătorul de film căzut în dizgraţie, în vârstă de 67 de ani, care a afirmat întotdeauna că raporturile sale sexuale au fost consensuale şi care ar urma să pledeze încă o dată nevinovat luni, a fost acuzat de abuzuri sexuale diverse – de la hărţuire şi până la viol – de peste 80 de femei, inclusiv de numeroase celebrităţi.

Însă cofondatorul studioului Miramax şi al The Weinstein Company, mult timp considerat o personalitate influentă la Hollywood, a fost până acum cercetat doar pentru două agresiuni prezumtive: o agresiune sexuală comisă în 2006 asupra unei asistente de producţie şi un viol comis în 2013 asupra unei femei a cărei identitate nu a fost făcută publică.

Or, noul act de acuzare, care va fi dezvăluit luni, ar include mărturia actriţei Annabella Sciorra, cunoscută din serialul “Clanul Soprano”, potrivit unor companii mass-media americane.

Încă din octombrie 2017, într-un articol publicat în The New Yorker, ce a contribuit la apariţia mişcării #MeToo, ea l-a acuzat pe Harvey Weinstein că a violat-o în 1993 în apartamentul ei din Manhattan.

Annabella Sciorra l-a contactat însă pe procurorul de caz prea târziu pentru ca acuzaţiile sale – prea vechi pentru a putea fi cercetate oficial – să figureze în actul de acuzare precedent, a explicat o reprezentantă a Procuraturii americane, implicată în acest dosar, într-o scrisoare adresată judecătorului de caz şi citată de cotidianul The New York Times.

Aceeaşi reprezentantă a Procuraturii i-a cerut totuşi judecătorului să îi permită actriţei Annabella Sciorra să depună mărturie în timpul acestui proces.

Judecătorul, James Burke, a refuzat într-o primă etapă, motivând că actriţa nu a depus mărturie în prealabil în faţa unui juriu, aşa cum prevede legislaţia americană.

Reprezentanta Procuraturii speră că, odată cu noul act de acuzare, să obţină aprobarea care să permită mărturia actriţei Annabella Sciorra.

Câte femei vor apărea în proces?

Avocaţii acuzării au cerut instanţei să poată aduce în sala de judecată şi alte femei care să depună mărturie, însă pe moment nu se cunoaşte nici numele, nici numărul acestor martore.

O audiere ce a vizat această chestiune-cheie a procesului a avut loc cu uşile închise în luna aprilie.

Numărul acuzatoarelor lui Weinstein autorizate să depună mărturie s-ar putea dovedi un factor determinant pentru a-i convinge pe juraţi să îl declare vinovat, la fel cum s-a întâmplat în cazul actorului de comedie Bill Cosby, condamnat în 2018 pentru agresiune sexuală.

În aşteptarea audierii de luni, avocaţii lui Harvey Weinstein au precizat că noul act de acuzare reprezintă “o manevră disperată” a acuzării şi au prevenit că vor cere anularea procedurii judiciare.

Bennett Gershman, profesor de drept la Universitatea Pace şi fost procuror, crede că o astfel de cerere ar avea şanse mici de reuşită.

Însă apărarea ar putea să obţină “mai mult timp pentru a pregăti procesul”, al cărui debut ar putea fi astfel amânat, a adăugat el.

De asemenea, avocaţii apărării au cerut recent ca procesul să se desfăşoare în afara metropolei New York, considerând că este imposibil să găsească juraţi imparţiali într-un oraş în care mass-media a publicat un număr uriaş de articole conţinând dezvăluiri despre Harvey Weinstein şi opinii despre mişcarea #MeToo.

O decizie în această chestiune este aşteptată tot luni, însă mulţi experţi consideră că o schimbare a locului în care va avea loc procesul este improbabilă.

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă