18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalHaitele ruso-turce vor începe să patruleze teritoriul sirian de frontieră nordică

Haitele ruso-turce vor începe să patruleze teritoriul sirian de frontieră nordică

”Vineri vom începe munca de teren comună cu ruşii. Cu alte cuvinte, începem patrulele”, a anunţat Erdogan într-un discurs pe care l-a susţinut la grupul parlamentar AKP (islamo-conservator), partidul său, la Ankara.

Potrivit prevederilor unui acord încheiat săptămâna trecută de preşedintele turc cu omologul său rus Vladimir Putin la Soci, miliţia kurdă siriană Unităţile Protecţiei Poporului (YPG) a avut ultimatum până marţi, la ora 15.00 GMT (18..00, ora României) să se retragă din poziţii de la frontiera siriano-turcă.

Turcia intenţionează să creeze o ”zonă de securitate” de 30 de kilometri lăţime de-a lungul frontierei turco-siriene, pentru a o despărţi de YPG, pe care le consideră ”teroriste”, dar care sunt aliatele occidentalilor în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Acordul cu Rusia şi alt acord, încheiat cu câteva zile înainte de acesta cu Statele Unite. au oprit o ofensivă pe care Turcia a lansat-o la 9 octombrie împotriva forţelor kurde.

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a anunţat marţi că retragerea combatanţilor kurzi s-a încheiat.

Erdogan a subliniat că Turcia vrea să verifice realitatea acestei retrageri, după lansarea misiunilor comune de patrulare cu Rusia.

”Partea rusă ne-a declarat că 34.000 de membri ai organizaţiei teroriste au ieşit cu 3.260 de piese de armament greu din zona de 30 de kilometri adâncime (…)”, a anunţat el.

”În pofida faptului că datele de care dispunem noi arată că succesul nu a fost întreg în acest subiect, noi vom da răspunsul cuvenit după constatările noastre pe teren”, a declarat el.

”Ne rezervăm dreptul să ne reluăm operaţiunea, dacă vedem că teroriştii nu s-au retras 30 de kilometri sau dacă atacurile continuă, indiferent de unde ar veni”, a conchis Erdogan.

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă