9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalGünther Oettinger: Întreaga UE trebuie să ajute ţările membre în care ajung...

Günther Oettinger: Întreaga UE trebuie să ajute ţările membre în care ajung migranți

Reuniunea de duminică va servi ca un “reminder al drumului spre unitatea europeană”, potrivit Reuters.

“Cred că întreaga Europă trebuie să arate solidaritate faţă de cei care sunt cel mai afectaţi: Grecia, Malta, Cipru, Bulgaria, Italia şi Spania, pentru a le uşura povara şi pentru a le rambursa şi a le onora o parte din costuri şi eforturi”, a spus el.

Liderii statelor europene care se vor reuni, duminică, într-un mini-summit la Bruxelles se vor angaja să intensifice eforturile pentru reducerea migraţiei ilegale în Uniunea Europeană şi restricţionarea circulaţiei solicitanţilor de azil, se arată în proiectul declaraţiei comune trimis miercuri capitalelor europene.

”Suntem decişi să realizăm progrese în ce priveşte reducerea suplimentară a numărului de sosiri ilegale în Uniunea Europeană, în particular prin protecţie întărită a frontierei externe, proceduri comune, armonizate de azil şi cooperare intensificată cu ţările de tranzit, precum şi cu ţările de origine”, se arată în textul văzut de Reuters, dar care ar putea suferi modificări.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă