23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalGrecia își închide frontiera pentru cetățenii Serbiei din cauza noului val de...

Grecia își închide frontiera pentru cetățenii Serbiei din cauza noului val de coronavirus

Anunțul purtătorului de cuvânt al guvernului de la Atena, Aristotelia Peloni, referitor la interdicția intrării, până la 15 iulie, a cetățenilor Serbiei, a fost făcut duminică, 5 iulie. 

Decizia Greciei intervine după ce Serbia a declarat, vineri, stare de urgenţă la Belgrad, după ce aici s-a consemnat cea mai mare creştere a cazurilor confirmate de coronavirus de după luna aprilie. Simultan, este stare de urgență și în alte localități din Serbia.

La nivel național, autoritățile de la Belgrad au raportat 15.195 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care 287 de decese.

Decizia Greciei de a-și închide frontiera pentru sârbi este cu atât mai dură cu cât Republica Elena este în plin sezon turistic și a lansat îndemnuri repetate străinilor să vină din nou în vizită.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă