26.5 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăInternaționalGibraltarul prelungeşte reținerea petrolierului iranian Grace 1 cu 30 de zile

Gibraltarul prelungeşte reținerea petrolierului iranian Grace 1 cu 30 de zile

Grace 1 a navigat până în 28 mai sub pavilion panamez, iar în prezent Teheranul afirmă că este o navă iraniană. Nava aflată în centrul disputei dintre Iran şi SUA este suspectată de contrabandă cu petrol către Siria, cu încălcarea sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană.

Iranul a cerut de mai multe ori eliberarea petrolierului şi neagă acuzaţiile că acesta transporta către Siria cele 2,1 milioane de barili de ţiţei cu care este încărcat. Autorităţile de la Teheran susţin că Gibraltarul – teritoriu britanic – a confiscat vasul în urma ordinelor de la Washington.

Instanţa supremă din Gibraltar a admis, într-o şedinţă închisă, cererea procurorului general de a prelungi detenţia navei Grace 1 şi a programat o nouă audiere în 15 august, a anunţat guvernul.

Gibraltarul a negat că ar fi primit ordine de a reţine petrolierul, însă surse diplomatice ale agenţiei Reuters susţin că Statele Unite au cerut Regatului Unit să efectueze arestarea.

Grace 1 este în prezent un pion în confruntarea dintre Iran şi Occident, iar soarta sa este prinsă hăţişul de divergenţe diplomatice dintre SUA şi marile puteri din UE, apreciază Reuters.

“Petrolierul este important deoarece reprezintă o parte din tensiunile mai extinse dintre Iran şi Statele Unite”, a declarat agenţiei cercetătorul Sanam Vakil de la Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale (organizaţie neguvernamentală londoneză cunoscută ca Chatham House). Germania, Franţa şi Regatul Unit “sunt prinse la mijloc, încercând să salveze acordul nuclear cu Iranul şi să gestioneze în acelaşi timp presiunea de la Washington”, a explicat el.

Adepţii liniei dure de la Teheran au ameninţat în repetate rânduri că vor confisca la rândul lor nave britanice, ca retorsiune faţă de ceea ce consideră un act de piraterie din partea Londrei. Săptămâna trecută, marina militară britanică a îndepărtat vase iraniene care încercau să blocheze un petrolier din Regatul Unit.

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt a declarat că ţara sa va “facilita eliberarea” petrolierului iranian dacă primeşte “garanţii că acesta nu va merge în Siria” şi după procedurile judiciare necesare din Gibraltar.

Şeful executivului din Gibraltar, Fabian Picardo, s-a întâlnit joi la Londra cu oficiali iranieni pentru a discuta situaţia navei Grace 1. El a apreciat că dialogul a fost “constructiv şi pozitiv”.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 761. Conferința pentru Securitatea Mării Negre se desfășoară în Bulgaria

Cea de-a doua ediție a Conferinței pentru Securitatea Mării Negre (Black Sea Security Conference) se desfășoară la Sofia și este organizată, în colaborare, de...

“Experimentul Cârstoiu va lua sfârșit brusc”, estimează Ludovic Orban

"Experimentul Cârstoiu va lua sfârșit brusc", estimează Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, referindu-se la candidatul PSD - PNL la funcția de primar general...

Rusia – Ucraina, ziua 761. Conferința pentru Securitatea Mării Negre se desfășoară în Bulgaria

Cea de-a doua ediție a Conferinței pentru Securitatea Mării Negre (Black Sea Security Conference) se desfășoară la Sofia și este organizată, în colaborare, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă