27 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăInternaționalGeorge Michael, arestat după ce a intrat cu maşina într-un magazin din...

George Michael, arestat după ce a intrat cu maşina într-un magazin din Londra

Cântăreţul britanic George Michael a fost arestat de poliţia londoneză, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a izbit frontal, luni dimineaţă, de faţada unui magazin din Londra, informează dailymail.co.uk citat de Mediafax.

 

Cântăreţul a fost surprins de camerele de supraveghere ale poliţiei rutiere londoneze în timp ce se izbea frontal cu autoturismul său Range Rover de faţada magazinului foto Snappy Snaps din Hampstead, un cartier din nordul capitalei britanice, la primele ore ale dimineţii de luni.

După coliziune, cântăreţul britanic a ieşit din automobil şi a aşteptat sosirea echipajelor de poliţie.

George Michael nu a trebuit să se supună unui test de alcoolemie la locul producerii accidentului şi le-a declarat poliţiştilor că nu a consumat alcool. Potrivit publicaţiei Daily Mirror, cântăreţul britanic a fost însă testat, ulterior, pentru consum de droguri şi de alcool, la o secţie de poliţie din nordul Londrei.

Poliţia nu a descoperit droguri în automobilul starului britanic în vârstă de 47 de ani, iar acesta a fost eliberat pe cauţiune, urmând să se prezinte în faţa unui tribunal londonez pentru a fi judecat, pe data de 13 august.

Aceasta este pentru a şaptea oară când George Michael, care a recunoscut în mod public că este un consumator constant de canabis, este cercetat de poliţia britanică pentru provocarea unui accident rutier.

În 2009, starul britanic a fost arestat pentru conducere sub influenţa drogurilor, după ce automobilul său Land Rover s-a ciocnit cu un camion, pe autostrada A34 din comitatul Berkshire.

În iunie 2007, cântăreţului britanic i s-a anulat permisul de conducere pentru o perioadă de doi ani, după ce artistul a recunoscut, în timpul unui proces, că a condus sub influenţa drogurilor. El a fost anchetat în acea perioadă pentru avarierea a trei automobile parcate în mod regulamentar şi pentru fugă de la locul accidentului.

George Michael a fost de două ori arestat şi pentru posesie de canabis. De altfel, în ultimii ani, cântăreţul a fost arestat de mai multe ori pentru că a fost surprins adormit la volan din cauza drogurilor sau a alcoolului.

Magazinul Snappy Snaps se află în apropiere de Hampstead Heath – un bar gay unde George Michael a fost surprins în timp ce făcea sex, în urmă cu trei ani -, dar şi de reşedinţa sa din cartierul Highgate.

Artistul a mai fost arestat, în aprilie 1998, pentru acte indecente într-o toaletă publică din Los Angeles. După incident, Michael a încheiat ani întregi de speculaţii cu privire la orientarea sa sexuală, anunţând public că este homosexual. În urma „evenimentului”, Michael a scris un cântec, „Outside”, ale cărui versuri şi videoclip au fost inspirate de incidentul din toaletă.

În 2006, George Michael, care a vândut 80 de milioane de albume cu hituri precum „Careless Whisper” şi „Faith”, a înfuriat reprezentanţii organizaţiilor de sănătate caritabile din Marea Britanie după ce a dat un interviu televizat, în timpul căruia a fumat canabis şi a declarat: „Chestia asta mă ajută să mă menţin sănătos şi fericit”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă