20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalFrondă anti-Johnson la Westminster

Frondă anti-Johnson la Westminster

Parlamentul britanic revine din vacanța de vară săptămâna viitoare și se pregătește să se lupte cu premierul Boris Johnson, care s-a angajat să retragă Regatul Unit din UE la 31 octombrie, cu sau fără acord. Șeful Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a participat marți la o reuniune cu reprezentanții partidelor de opoziție, în cursul căreia s-a convenit că adoptarea unei legi ce ar obliga guvernul să ceară un răgaz înaintea ieșirii din UE ar fi oportună. În cadrul acestei reuniuni simbolice la Church House, Westminster, unde deputații se întâlneau în timpul celui de-al doilea război mondial, s-au așezat la aceeași masă de discuții John McDonnell (membru al Partidului Laburist și cancelar „din umbră“), Joe Swinson (noul șef al liberal-democraților), Caroline Lucas (de la Partidul Verzilor), câțiva disidenți conservatori și suveraniști scoțieni din SNP. Toți au semnat „Declarația de la Church House“, care recunoaște „urgența de a acționa împreună“. Obiectivul este evitarea suspendării activității Parlamentului, ceea ce Boris Johnson nu exclude, decis fiind să scoată Marea Britanie din UE la termenul fixat, chiar dacă nu va exista un acord. Documentul subliniază că prorogarea Parlamentului ar constitui „un scandal ne-democratic, într-un moment crucial pentru țara noastră și al unei crize constituționale istorice“. McDonnell a declarat că vrea să-l avertizeze pe Johnson că deputații vor utiliza „orice mecanism necesar“, pentru împiedicarea amânării activității Parlamentului. Organizatorii au precizat că peste 160 de deputați din diverse partide au semnat declarația, potrivit căreia Boris Johnson constituie o amenințare pentru „natura democrației britanice“. Ian Blackford, șeful Partidului Naţional Scoţian în Camera Comunelor, a declarat că guvernul constituie o amenințare pentru securitatea cetățenilor, Lucas a precizat: „Vom bloca ceea ce este o lovitură de stat“, iar Joe Swinson a subliniat că deputații rămân uniți, afirmând că nu vor rămâne cu brațele încrucișate în timp ce Johnson urmărește un „Brexit catastrofal, fără acord“.

Marea Britanie este pe calea unei ieșiri haotice din UE la 31 octombrie, dacă Parlamentul nu va reuși să oprească acest lucru, sau dacă nu va fi încheiat un nou acord cu Bruxelles-ul.  

Grupul „anti“

Ce doresc cei care nu vor un Brexit fără acord? Liberal-democrații doresc să devină partidul „rămânerii“ și cer un al doilea referendum. Nu este clar ce se dorește în rândul conservatorilor, potențial rebeli. Aceeași incertitudine și la deputații laburiști, mereu divizați între cei ce doresc să rămână în UE (John McDonnell) și Jeremy Corbyn, care susține opțiunea unui al doilea referendum doar din vârful buzelor. Deși a prezidat reuniunea de marți, nu a participat la conferința de presă comună și nici nu a semnat declarația de la Church House.

Reluarea discuțiilor între Downing Street și Bruxelles – pentru stabilirea bazelor unui posibil nou acord de „divorț“ – complică serios sarcina acestui front „anti“. Deși voința politică există, mijloacele legale de care dispun deputații pentru a se opune unui „no deal“ sunt limitate, în timp ce premierul și consilierii săi au anticipat posibilele manevre și Downing Street va limita la maximum, în perioada următoare, supunerea de proiecte legislative în Parlament.

 

 

Cele mai citite

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă