9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalFranţa vrea să interzică utilizarea colorantului E 171 în alimentaţie

Franţa vrea să interzică utilizarea colorantului E 171 în alimentaţie

Acest aditiv alimentar, a cărui prezenţă este semnalată pe etichetă prin denumirea TiO2 sau E 171, este utilizat în principal sub formă de colorant în produse de patiserie, deserturi şi îngheţată, dar şi în unele produse cosmetice sau medicamente.

“Am dori ca până la finele anului să suspendăm utilizarea acestei substanţe sub formă de aditiv alimentar în Franţa”, a declarat pentru jurnalul Le Parisien secretarul de stat în Ministerul Tranziţiei Ecologice, Brune Poirson.

De asemenea, Franţa “a sesizat Comisia Europeană pentru a-i cere măsuri la nivelul european, în condiţiile în care dioxidul de titan este susceptibil să constituie un risc serios pentru sănătatea umană”, a adăugat oficialul citat.

Faptul că această substanţă conţine nanoparticule, a căror mărime este mai mică de 100 de nanometri, ceea ce facilitează penetrarea lor în organism, generează îngrijorări în rândul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi mediului.

Din cauza îngrijorărilor legate de efectele medicale ale nanoparticulelor de dioxid de titan, Agenţia Naţională de Securitate Sanitară din Franţa (ANSES) urmează să efectueze o nouă rundă de studii în 2018, la cererea Guvernului.

Anul trecut, un studiu al Institutului Naţional de Studii Agronomice (INRA) a ajuns la concluzia că expunerea cronică la E 171 favorizează creşterea leziunilor precanceroase în rândul şoarecilor. Însă, aceste rezultate nu permit tragerea de concluzii cu privire la efectele asupra oamenilor, precizează ANSES.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă