21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalFranţa, pasageri ai unui avion au intrat neverificați din cauza neglijenţei poliţiştilor

Franţa, pasageri ai unui avion au intrat neverificați din cauza neglijenţei poliţiştilor

Aceștia au permis astfel intrarea în ţară a zeci de persoane cărora nu li s-au verificat documentele de identitate, informează agenţia Reuters.

Anunţul survine după ce premierul Boiko Borisov a cerut măsuri severe pentru sancţionarea celor vinovaţi pentru acest incident petrecut pe 20 martie.

Şapte dintre cei 13 poliţişti de frontieră făceau parte dintr-o echipă ce controla documentele de identitate ale pasagerilor sosiţi pe aeroportul din Sofia. Ei şi-au părăsit posturile de control timp de aproximativ 15 minute, astfel că un grup de circa 40 de pasageri ai unui avion venit de la Paris au intrat în Bulgaria fără verificarea documentelor.

‘E bine că zborul venea de la Paris. Pasagerii fuseseră deja verificaţi pe un aeroport european’, a declarat în faţa presei ministrul bulgar de interne, Valentin Radev, în opinia căruia acest fapt ‘garantează că niciun terorist nu a intrat în Bulgaria’ odată cu respectivul grup.

Agenţia Reuters notează în relatarea despre acest incident că Bulgaria, care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, încă nu a reuşit să intre în spaţiul Schengen pentru că nu a făcut suficiente progrese în combaterea corupţiei şi a crimei organizate, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă