20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalFranţa: Doi răniţi într-un incident armat în faţa unei moschei

Franţa: Doi răniţi într-un incident armat în faţa unei moschei

Incidentul s-a produs la puţin timp după ora locală 16:00 (14:00 GMT) în faţa moscheii. Viaţa celor doi răniţi nu este în pericol, între care imamul Rachid El Jay. Ambii au fost transportaţi la spital.

Procurorul din Brest, Jean-Philippe Recappe, a declarat că atacatorul a deschis focul în timp ce oamenii ieşeau din moscheea din Pontanezen, o suburbie a oraşului Brest.

Deocamdată nu se ştie dacă atacul a avut vreo motivaţie religioasă, a fost o reglare de conturi sau a fost motivat de alţi factori, a indicat procurorul, adăugând că atacatorul circula într-o maşină când a deschis focul asupra persoanelor care ieşeau din moschee.

Mass-media franceze, între care France 3, relatează că atacatorul a reuşit să fugă, poliţia încercând în prezent să-l găsească.

Ministrul de interne francez, Christophe Castaner, a declarat că poliţia a fost mobilizată pentru a-l prinde pe atacator şi a cerut prefecţilor să consolideze supravegherea lăcaşelor de cult din ţară.

O anchetă a fost deschisă de către procuratura din Brest. Situaţia este în curs de evaluare de către secţia antiteroristă a parchetului parizian, care este în contact cu procuratura din Brest, potrivit Francetvinfo.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă