23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalFranţa: 9 persoane rănite de o rachetă de focuri de artificii

Franţa: 9 persoane rănite de o rachetă de focuri de artificii

Trei dintre răniţi au fost spitalizaţi, au anunţat pompierii şi prefectura din Pyrénées-Orientales.

Doi dintre răniţi au fost externaţi, iar al treilea prezintă o fractură la umăr şi urma să fie operat, a precizat prefectura.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, o rachetă de focuri de artificii trasă de pe o barjă, în largul portului Collioure, ”a explodat foarte jos”, potrivit prefecturii.

Fragmente incandescente au căzut în zona spactatorilor, pe plaja acestei comune care atrage numeroşi turişti, la sud de Perpignan.

Pompierii au intervenit imediat, iar în total 13 persoane au fost preluate la postul salvatorilor, unde se aflau trei medici, a precizat prefectura.

Aproximativ 80.000 de persoane, potrivit prefecturii, asistau în Golful Collioure la acest foc de artificii.

O anchetă a fost deschisă de jandarmerie în vederea stabilirii cauzelor şi circumstanţelor exacte ale acestui accident.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Dezvăluiri din viața artistei Anna Lesko. După cinci ani de singurătate, cântăreața rupe tăcerea

Anna Lesko s-a "dezbrăcat" de cuvinte la podcastul "Fain și Simplu" moderat de Mihai Morar. Artista a vorbit despre viața ei personală, regrete și...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă