RO-IFF este un festival dedicat, în principal, filmelor realizate în ţările care au ieşire la Marea Neagră. Producţii din Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Turcia, Grecia şi România, multe dintre ele fiind pelicule care nu intră în programul obişnuit al cinematografelor autohtone, vor putea fi văzute în cadrul acestui festival. Evenimentul are încă o secţiune inedită. Aceasta este dedicată exclusiv femeilor-regizor.
Peliculele experimentale, alternative şi independente, „fără limite sau cenzură”, vor fi prezentate în cadrul secţiunii „Underground”, în vreme ce filmele momentului, premiate şi în cadrul altor festivaluri importante, vor fi proiectate în Panorama, secţiune care, în această ediţie, va include şi o selecţie de filme turceşti, în onoarea Istanbulului, Capitala Culturală Europeană în 2010. Cea de-a treia secţiune necompetitivă, „Focus”, care este dedicată cinematografiei unei ţări sau unei personalităţi din industria filmului, se va concentra în acest an pe Iran.
Între producţiile care se află în secţiunile necompetitive se numără multe filme premiate la diverse festivaluri internaţionale importante.
Filmul Claudiei Llosa, „Laptele deznădejdii” (foto), a fost nominalizat la Oscar pentru film străin în 2010, după ce, în 2009, a câştigat Ursul de Aur la Berlin. Tot la Berlin, în 2009, au primit premii pelicula sud-coreeană „Muntele pustiu” şi producţia iraniană „Despre Elly”. După ce la Cannes în 2009 a câştigat premiul secţiunii „Un Certain Regard”, pelicula regizată de grecul Zorgos Lanthinos, „Caninul”, va putea fi vizionată acum şi de publicul român în cadrul secţiunii „Panorama”.
Proiecţiile filmelor vor avea loc la cinematografele Scala, Eforie, Corso şi Muzeul Ţăranului Român. Accesul spectatorilor va fi gratuit.
Pe lângă multele proiecţii, festivalul găzduieşte şi două evenimente muzicale. La acestea intrarea nu este liberă. Pe 3 octombrie, la Sala Palatului, va avea loc proiecţia specială a musicalului „presărat” cu cântece ale formaţiei ABBA: „Mamma mia”. După film spectatorii vor putea vedea, pentru prima oară în România, o trupă care a făcut furori în Europa: „Abba Generation”. Aproape de închiderea festivalului, pe 9 octombrie, compozitorul laureat cu Oscar, Nicola Piovani, va fi prezent la Sala Radio. Alături de cvintetul său, Piovani va interpreta melodii din cele peste 130 de producţii cinematografice la care a lucrat în calitate de compozitor, între care se numără „La Vita e bella”, filmul pentru care a primit şi premiul Oscar, pelicule de Fellini, Giuseppe Tornatore şi mulţi alţii.