Filarmonica „George Enescu” lansează programul de educaţie muzicală „Clasic e fantastic”, pentru copii şi tineri de la 4 la 20 de ani, care se va desfăşura în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011, informează Mediafax.
Programul este realizat în beneficiul celor 10.000 de copii si tineri care pot avea acces gratuit la toate evenimentele organizate sub genericul „Clasic e Fantastic”.
În perioada noiembrie 2010 – iunie 2011, sunt programate 16 concerte, dintre care opt se vor desfăşura în Sala Mare a Ateneului Român, cu concursul Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Ilarion Ionescu Galaţi şi Horia Andreescu, şi alte opt concerte-spectacol, ce vor avea loc în Sala de operă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti (UNMB), cu interpreţi actori, păpuşari, cântăreţi, studenţi ai UNMB, membrii ai Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”. Peste 100 de artişti vor lucra la realizarea programului „Clasic e Fantastic”.
Intenţia organizatorilor este de a dezvolta acest program educaţional pe termen lung, în stagiunile viitoare, preconizând extinderea lui şi în alte oraşe ale ţării. Creşterea numărului de susţinători ai proiectului – companii şi organizaţii – este condiţia vitală ca acesta să poată fi împlinit la anvergura necesară.
Gala „Clasic e Fantastic”, organizată în scop filantropic, va avea loc la Ateneul Român, sâmbătă, de la ora 18.30.