12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalErdogan: Turcia doreşte să producă în comun cu Rusia rachete S-400

Erdogan: Turcia doreşte să producă în comun cu Rusia rachete S-400

Vorbind la o acţiune de marcare a trei ani de la puciul eşuat împotriva sa, Erdogan a precizat că livrările de rachete S-400 contractate pentru armata turcă se vor derula până în luna aprilie 2020. ”Obiectivul nostru acum este producţia în comun cu Rusia. O vom face”, a mai spus preşedintele turc, potrivit Reuters.

El afirmase anterior că nu crede că Washingtonul va impune sancţiuni Ankarei din cauza achiziţiei de rachete ruseşti, întrucât SUA şi Turcia sunt ”aliaţi strategici”.

Statele Unite au ameninţat cu astfel de sancţiuni, evocând concret eliminarea Turciei din programul avionului invizibil F-35. Washingtonul susţine că, dacă acest avion ajunge în dotarea armatei turce, operatorii ruşi care îi vor instrui pe militarii turci să folosească rachetele S-400 ar putea afla secrete tehnologice ale acestui avion.

Potrivit Ministerului turc al Apărării, luni a aterizat la o bază militară de lângă Ankara al nouălea avion care a adus în Turcia componente pentru sistemele S-400.

Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...

Trafic de droguri la Satu Mare. Trei persoane au fost reținute

La data de 22.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au decis reținerea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă