30.2 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăInternaționalErdogan, despre ce își dorește în Marea Mediterană

Erdogan, despre ce își dorește în Marea Mediterană

„Calea către o soluţie în estul Mediteranei trece prin dialog şi negociere. Nu căutăm o aventură inutilă şi nu vrem tensiune”, le-a spus la Ankara Erdogan membrilor formaţiunii sale, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).

Erdogan a acuzat totuşi Grecia că este responsabilă pentru alimentarea tensiunilor în estul Mediteranei, cerând Atenei să respecte drepturile Turciei, scrie Agerpres.

Aliaţi în cadrul NATO, Turcia şi Grecia sunt angajate într-o dispută privind explorarea zăcămintelor de hidrocarburi în regiune. Grecia şi UE susţin că explorările Turciei sunt ilegale, dar Ankara pretinde că zona face parte din zona sa economică exclusivă.

Ankara a reluat luni explorările în Mediterana de Est, în replică la un acord între Grecia şi Egipt care stabileşte drepturile de foraj pentru petrol şi gaz în regiune.

În luna iulie, Ankara a decis să stopeze forajul pentru a dialoga cu Atena, după o solicitare în acest sens din partea cancelarului german Angela Merkel.

Erdogan a precizat că vasul de explorare a zăcămintelor de gaz Oruc Reis va continua operaţiunile de foraj la sud de insula greacă Megisti, în apropierea Turciei, până la 23 august.

Preşedintele turc a spus că va discuta chestiunea cu Angela Merkel şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la telefon, în cursul zilei.

Miercuri, preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că ţara sa îşi va spori temporar prezenţa militară în estul Mediteranei în contextul disputei dintre Turcia şi Grecia. 

Cele mai citite

Ursula von der Leyen e gata să contracareze noile tarife anunțate de Donald Trump pentru produsele UE

Uniunea Europeană este pregătită să facă pașii necesari pentru a-și proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale de 30% asupra bunurilor UE de...

Azerbaidjanul va exporta gaz în Siria prin Turcia

Azerbaidjanul a anunțat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a președintelui sirian interimar, potrivit The...

Donald Trump pune tarife de 30% la importurile din UE și Mexic de la 1 august

Produsele importate din Uniunea Europeană și Mexic vor avea taxe vamale de 30% de la 1 august, a anunțat președintele american Donald Trump sâmbătă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă