10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalErdogan anunţă că Turcia va produce împreună cu Rusia sistemul antirachetă S-500

Erdogan anunţă că Turcia va produce împreună cu Rusia sistemul antirachetă S-500

“Nu se pune absolut deloc problema ca Turcia să dea înapoi în privinţa achiziţionării S-400. Este o afacere încheiată”, a declarat şeful statului turc.”Va urma producerea în comun a S-500, după S-400″, a mai afirmat preşedintele Erdogan într-o sesiune televizată de întrebări şi răspunsuri cu studenţi ai universităţii din Istanbul.

Preşedintele turc a afirmat că studiile tehnice realizate de experţii turci au demonstrat compatibilitatea S-400 cu F-35 şi a afirmat că, “mai devreme sau mai târziu”, Turcia va primi avioanele F-35.

Totodată, Erdogan a amintit că livrarea sistemului S-400, prevăzută pentru luna iulie, ar putea putea avea loc mai devreme.

Washingtonul susţine că acordul cu Rusia al Turciei, membră a Alianţei Nord-Atlantice, reprezintă o ameninţare pentru apărarea occidentală. SUA au somat Ankara să aleagă între sistemul de apărare oferit de Rusia şi avioanele de vânătoare invizibile F-35, din care Turcia doreşte să achiziţioneze 100 de bucăţi. Preşedintele turc a rămas însă ferm pe poziţii.

Statele Unite au suspendat la începutul lunii aprilie livrările de echipamente la sol necesare utilizării F-35, avion conceput să comunice în timp real cu sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă ale NATO.

Washingtonul se teme că tehnologia cu care este dotat sistemul S-400 să nu fie utilizată pentru a colecta date tehnologice despre avioanele militare ale NATO, la care Rusia ar putea să aibă acces.

Cele mai citite

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...

Doliu în fotbalul românesc! A murit o legendă a Universității Craiova

Florin Oprea, portarul cu care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană a României în sezonul 1973-1974, a decedat astăzi, la 76 de...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă