Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Captură CNN - interviu exclusiv cu Maatje Benassi, ținta teoriei conspirației susținută de China, Pacientul Zero - din armata americană

Ea este ținta teoriei pacientului zero din America preluată și propagată de China

Share

Adriana Constantinescu 0 comentarii

Actualizat: 04.05.2020 - 01:41

Maatje Benassi, rezervist al armatei americane și mamă a doi copii, a devenit ținta conspiraționiștilor care au plasat-o în mod fals la baza începutul pandemiei coronavirusului, spunând că a adus boala în China, conform interviului acordat CNN.

Teoria conspiraționistă a început cu participarea ei în octombrie 2019 la Jocurile Mondiale Militare, în esență la Jocurile Olimpice militare, care a fost găzduită de Wuhan, orașul chinez unde a început focarul de coronavirus anul trecut.
Maatje Benassi a concurat în competiția de ciclism acolo, suferind un accident în ultimul tur, care a lăsat-o cu o coastă fracturată și cu o comoție. În ciuda accidentului, Benassi a terminat cursa, dar s-a dovedit a fi începutul a ceva mai rău. În timp ce sute de sportivi din armata americană au luat parte la jocuri, Maatje Benassi a fost selctată din grup și a primit un rol principal în teoria conspirației.

 


Afirmațiile se răspândesc pe YouTube în fiecare zi, până acum având sute de mii de vizionări și au fost preluate masiv de mass-media partidului comunist chinez. În ciuda faptului că nu au testat niciodată pozitiv pentru coronavirus si nici nu au experimentat simptome, Benassi și soțul ei sunt acum subiecte de discuții pe media socială chineză despre focar, inclusiv pe conturile liderilor cunoscuți la scară largă pentru activități coordonate de adepții lor.
Revendicările le-au întors viața pe dos. Cuplul spune că adresa lor de domiciliu a fost postată online și că, înainte de a-și închide conturile, căsuțele de pe social media au fost depășite de câte mesaje veneau de la adepții conspirației.


"Este ca și cum te-ai trezi dintr-un vis rău care continuă într-un coșmar zi după zi", a declarat Maatje Benassi pentru CNN Business într-un interviu exclusiv, pentru prima dată când a vorbit public de când a începutul atacul în mediile online.
Maajte și soțul ei Matt sunt încă activi în meseriile lor guvernamentale. Maajte este un angajat civil la Fort Belvoir al armatei americane din Virginia, unde lucrează ca ofițer de securitate. Matt, un ofițer al Forțelor Aeriene pensionat, este un angajat civil la Forțele Aeriene de la Pentagon.
În ciuda faptului că lucrează pentru guvernul SUA, cuplul se confruntă cu aceleași sentimente de neputință familiare celorlalți care au fost ținta hărțuirii și dezinformării. "Vreau ca toată lumea să înceteze să mă hărțuiască, pentru că acest lucru este pentru mine  o persecuție electronică care și-a pierdut controlul", a spus Maajte cu lacrimin în ochi. Soțul său, Matt, a încercat să scoată videoclipurile de pe YouTube și să împiedice difuzarea lor online. Cuplul a spus că au contactat un avocat, care le-a spus că nu se mai poate face nimic și poliția locală, care le-a spus la fel.
În primele săptămâni ale coronavirusului, adepții conspirației au început să pretindă, fără dovezi, că este vorba despre o armă biologică a SUA. Ulterior, un membru al guvernului chinez a promovat public ideea că armata americană a adus virusul în China. Secretarul Apărării al SUA, Mark Esper, a declarat că este „complet ridicol și este iresponsabil” pentru cineva care vorbește în numele guvernului chinez să promoveze o astfel de cerere.
Până în martie, după luni de zile de le primele cazuri de coronavirus raportate în China, autorii teoriei conspirației și-au îndreptat atenția către Maatje Benassi.Poate că cea mai proeminentă figură a ideii că Benassi a avut un rol în complotul imaginar pentru a infecta lumea este George Webb, un activist prolific american în vârstă de 59 de ani. Webb a difuzat ani întregi, în mod regulat, ore de discursuri în direct pe YouTube, unde a acumulat peste 27 de milioane de vizionări și aproape 100.000 de urmăritori.
În 2017, CNN a dezvăluit cum Webb a făcut parte dintr-un trio de autori ai teoriei conspirației care au declanșat un zvon fals despre o navă de marfă cu o „bombă ” care urma să ajungă în Portul Charleston din Carolina de Sud. Bomba nu s-a materializat niciodată, însă afirmațiile lor au făcut ca anumite părți ale portului - unul dintre cele mai mari din America - să fie închise pentru o perioadă de timp, ca măsură de siguranță.
Până de curând, a spus Webb, videoclipurile sale de pe YouTube includeau reclame - ceea ce înseamnă că platforma, care este deținută de Google, câștiga bani din dezinformarea Webb, așa cum câștiga Webb însuși.

DJ italian Benny Benassi

Webb a afirmat chiar că DJ-ul italian Benny Benassi a avut coronavirus și că el, împreună cu Maatje și Matt Benassi, au făcut parte dintr-un complot Benassi în conxiune cu virusul. (Benny a declarat pentru CNN Business că nu i-a întâlnit niciodată pe Maatje și Matt, iar ei au spus că, din câte știu, nu au nici o legătură. Benny a subliniat că Benassi este un nume foarte comun în Italia.) Benny Benassi a declarat pentru CNN Business că nu a fost diagnosticat cu coronavirus. La fel ca artiștii din întreaga lume, el și-a anulat concertele din cauza distanțării sociale și a restricțiilor de călătorie. (Webb a afirmat anterior că DJ-ul este olandez, el nu este.)Într-un interviu telefonic acordat CNN Business, pe care l-a transmis și fanilor săi pe YouTube, Webb nu a oferit nicio dovadă de fond pentru a-și susține afirmațiile despre Benassis și a spus că se consideră „reporter de investigație”, nu un autor al teoriei conspirației.
 
Din păcate, experiența familiei Benassis nu este unică, a spus Danielle Citron, un profesor de drept la Boston University School of Law și un  MacArthur Fellow (n.r. cunoscut în mod obișnuit dar neoficial drept „Genius Grant”, este un premiu acordat anual de către John D. și Catherine T. MacArthur Foundation, de obicei, între 20 și 30 de persoane, care lucrează în orice domeniu, care au au arătat „originalitate și dăruire extraordinare în desfășurarea lor creativă și o capacitate marcată de autodirecție” și sunt cetățeni sau rezidenți ai Statelor Unite ) care studiază hărțuirea online. Față de „cyber mobs” (mafie cibernetică), după cum le descrie Citron, oamenii legii nu pot sau nu vor investiga.
Cât despre aprecierile YouTube, Citron a spus că legea trebuie să se schimbe: "În prezent, sunt total imuni de răspunderea legală în conformitate cu legea federală.”
Orice s-ar întâmpla în continuare, „daunele sunt făcute”, potrivit lui Maatje Benassi. "Știu că nu va mai fi niciodată la fel. De fiecare dată când dai pe Google numele meu, va apărea ca pacientul zero.”

 

Comentarii