13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalDouă trenuri de metrou s-au ciocnit în Germania. Zeci de oameni sunt...

Două trenuri de metrou s-au ciocnit în Germania. Zeci de oameni sunt răniţi

Accidentul a avut loc marţi după-amiază în staţia de metrou “Auf dem Damm” din Duisburg, în vestul Germaniei.

Douăzeci şi două de persoane au fost rănite, iar două sunt în stare gravă, au comunicat Pompierii din Duisburg.

“Niciunul dintre răniţi nu prezintă risc vital”, a informat unitatea locală de pompieri.

Autorităţile au trimis la această intervenţie 80 de oameni şi 30 de vehicule.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă