Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Donald Tusk întreprinde un turneu în Balcanii de Vest

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, începe marţi un turneu în Balcanii de Vest, în cursul căruia va vizita, până vineri, Albania, Muntenegru, Serbia, Bosnia şi Macedonia, relatează agenţia macedoneană de presă MIA.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 24.04.2018 - 12:56

Potrivit sursei citate, scopul turneului este de a pregăti summitul UE-Balcanii de Vest din 17 mai de la Sofia şi de a participa la summitul Brdo-Brijuni de la Skopje.

''Mesajul către prietenii noştri este clar: Uniunea Europeană este şi va continua să fie cel mai de încredere partener din întreaga regiune, cel mai mare investitor, cel mai mare donator, cea mai mare piaţă comercială şi cea mai bună promisiune pentru un viitor mai bun pentru cetăţeni. Summitul nostru ar trebui să reafirme perspectiva europeană a regiunii şi, mai important, el ar trebui să îmbunătăţească, în termeni concreţi, conexiunile cu şi din interiorul regiunii'', a declarat Tusk.

În cursul vizitei sale în regiune, Donald Tusk se va întâlni cu premierul Albaniei, Edi Rama, cu şeful guvernului muntenegrean, Dusko Markovic, cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, cu preşedintele kosovar, Hashim Thaci, cu membrii preşedinţiei din Bosnia-Herţegovina - Dragan Covic, Mladen Ivanic şi Bakir Izetbegovic -, precum şi cu şeful guvernului macedonean, Zoran Zaev.

Toate aceste întâlniri vor reprezenta ocazii importante de a pregăti apropiatul summit cu şefii de stat sau de guvern din UE şi liderii din Balcanii de Vest din 17 mai de la Sofia. Va fi de asemenea o oportunitate de a discuta despre relaţiile bilaterale cu Uniunea Europeană.

Donald Tusk îşi va încheia turneul la Skopje, unde va participa la summitul Brdo-Brijuni. Principalul obiectiv al procesului de la Brdo-Brijuni este de a-i reuni pe toţi preşedinţii din Balcanii de Vest, precum şi din Slovenia şi Croaţia, pentru a întări dialogul politic, pentru a spori nivelul de încredere şi pentru a promova soluţionarea problemelor bilaterale şi regionale aflate în suspensie, potrivit unui comunicat al Consiliului European.

Comentarii

loading...