13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump va merge în vizită în Marea Britanie pe 13 iulie

Donald Trump va merge în vizită în Marea Britanie pe 13 iulie

Oficiali ai Casei Albe şi ai Downing Street au anunţat joi că Donald Trump va vizita Marea Britanie în iulie şi va avea discuţii bilaterale cu şefa guvernului britanic, însă nu au făcut alte precizări, informează Agerpres.

Pentru moment nu se ştie cât va sta liderul de la Casa Albă în Regatul Unit. Vizita lui Trump are loc la mai mult de un an de la preluarea mandatului.

O sursă guvernamentală britanică a declarat că preşedintele american va efectua o vizită de lucru, şi nu o vizită de stat, care implică numeroase onoruri, inclusiv acela de a fi primit de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham. Invitaţia pentru o vizită de stat, adresată de Theresa May în ianuarie 2017, rămâne însă valabilă, a dat asigurări sursa citată.

Vizita preşedintelui american în Regatul Unit reprezintă însă şi un motiv de îngrijorare pentru guvernul britanic din cauza ameninţărilor cu proteste. Circa 1,9 milioane de persoane au semnat o petiţie prin care cer ca Trump să efectueze o simplă vizită şi nu o vizită de stat.

‘Nu mă îndoiesc că va veni, însă vor fi oameni care vor dori să-şi exprime punctul de vedere cu voce tare’, a declarat în urmă cu câteva zile primarul Londrei, Sadiq Khan.

Relaţia ‘specială’ dintre Washington şi Londra a fost afectată de mai multe episoade tensionate, cel mai recent în luna noiembrie, când Trump a preluat şi publicat pe contul său de Twitter înregistrări video împotriva musulmanilor postate iniţial de vicepreşedintele grupului de extremă-dreapta Britain First, aminteşte AFP.

Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă