15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump amenință cu retragerea SUA din Organizația Mondială a Comerțului

Donald Trump amenință cu retragerea SUA din Organizația Mondială a Comerțului

Liderul de la Casa Albă a mai criticat şi în trecut OMC, despre care a susţinut că tratează “foarte rău” SUA. El a promis că va reforma politica Statelor Unite în domeniul comercial şi a declanşat conflicte cu diferiţi parteneri economici, printre care Uniunea Europeană, Canada şi Mexicul (în cadrul NAFTA, acordul de liber schimb în America de Nord) şi China, pentru care a introdus sau a majorat tarifele de import.

În acelaşi interviu de joi, Donald Trump a respins o ofertă făcută cu câteva ore înainte de comisarul european pentru comerţ, Cecilia Malmstrom. Aceasta anunţase că Uniunea Europeană ar putea renunţa la taxele asupra importului de automobile, dacă Statele Unite iau o măsură similară. Preşedintele american nu a acceptat propunerea şi a adăugat că politicile comerciale ale UE sunt “aproape la fel de rele ca ale Chinei”.

Cele mai citite

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă