21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalDoi alergători au decedat la finalul semimaratonului de la Cardiff

Doi alergători au decedat la finalul semimaratonului de la Cardiff

“Cu adânc regret, organizatorii semimaratonului de la Cardiff, Run 4 Wales, trebuie să anunţe că doi participanţi la evenimentul din acest an au suferit atacuri cardiace după trecerea liniei de sosire. Alergătorii au primit imediat îngrijiri medicale, după încheierea cursei. Ambii au fost transportaţi la spitalul Universitar din Cardiff, unde au decedat ulterior”, au precizat organizatorii într-un comunicat, fără să ofere alte detalii despre cele două victime.

Directorul executiv al cursei, Matt Newman, a precizat că aceasta este “tragedie teribilă” pentru familiile celor doi alergători, precum şi pentru apropiaţii acestora, cărora a ţinut să le transmită condoleanţe.

Acestea sunt primele cazuri de deces în 15 ani de istorie a acestei curse de semimaraton, a doua ca importanţă care care loc în Marea Britanie, conform organizatorilor.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă