Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Directorul general al AIEA, Yukiya Amano, a încetat din viaţă

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Yukiya Amano, a încetat din viaţă, a anunţat luni agenţia, într-un comunicat către statele membre citat de Reuters, AFP şi dpa.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 22.07.2019 - 12:50

"Secretariatul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică regretă să vă aducă la cunoştinţă cu profundă tristeţe decesul directorului general Yukiya Amano", se arată în comunicat.

Acesta nu oferă detalii privind circumstanţele morţii. Surse diplomatice citate miercurea trecută de Reuters şi Kyodo au indicat că Amano intenţiona să demisioneze înainte de încheierea actualului său mandat, din cauza unor probleme de sănătate.

Într-o scrisoare pe care se pregătea să o trimită reprezentanţilor la AIEA pentru a-şi anunţa retragerea, Amano a salutat "rezultatele concrete" obţinute sub conducerea sa pentru a atinge "obiectivul atomului în slujba păcii şi dezvoltării", declarându-se mândru de realizările agenţiei, se mai adaugă în comunicat.

Diplomatul japonez în vârstă de 72 de ani fusese numit în 2017 pentru un al treilea mandat consecutiv de patru ani în fruntea AIEA, mandat care urma să se încheie în mod normal la 30 noiembrie 2021.

Sănătatea lui Yukiya Amano a continuat să se deterioreze vizibil după ce agenţia a anunţat, în septembrie anul trecut, că acesta a fost supus unei proceduri medicale neprecizate care a avut loc în afara Austriei, unde are sediul AIEA.

Plecarea sa ridică întrebări privind direcţia pe care se va înscrie ulterior agenţia, deşi puţini se aşteaptă la schimbări în ce priveşte abordarea ei faţă de Iran sau alte probleme sensibile. AIEA se ocupă, între altele, de monitorizarea restricţiilor impuse activităţilor nucleare ale Iranului în baza acordului din 2015 cu marile puteri, din care SUA s-au retras anul trecut.

Yukiya Amano a afirmat în repetate rânduri că activitatea agenţiei este de natură tehnică şi nu politică, ca reacţie la mandatul predecesorului său Mohamed El Baradei, care a primit în 2005, împreună cu AIEA, Premiul Nobel pentru Pace şi care a intrat în dispute cu oficiali americani în legătură cu Iranul, menţionează Reuters.

Amano intenţiona să plece în martie anul viitor, timp în care Consiliul guvernatorilor AIEA poate alege un succesor, care trebuie să aibă şi aprobarea Conferinţei generale a agenţiei, o reuniune a tuturor statelor membre. Următoarea Conferinţă generală a AIEA este prevăzută pentru luna septembrie a.c..

Doi posibili candidaţi la succesiunea sa sunt ambasadorul Argentinei la AIEA, Rafael Grossi, care a mai candidat la conducerea acestei organizaţii, şi românul Cornel Feruţă, coordonator-şef al AIEA şi practic şeful de cabinet al lui Amano, a mai consemnat Reuters.

Comentarii

loading...