13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalDescinderi DIICOT soldate cu reținerea a 24 de suspecți implicați în trafic...

Descinderi DIICOT soldate cu reținerea a 24 de suspecți implicați în trafic de droguri

Aceste grupări erau specializate în trafic cu substanţe cu proprietăţi psihoactive (etnobotanice) şi cannabis în cadrul unei acţiuni desfăşurată în patru oraşe din judeţul Constanţa, informează un comunicat de presă remis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Potrivit sursei citate, la data de 17 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa şi cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, cu sprijinul DOS a Poliţiei Române şi sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 42 de percheziţii la locuinţe din municipiul Constanţa şi din Medgidia, Năvodari şi Cernavodă, în urma cărora au fost reţinute 24 de persoane.

“Acţiunea a vizat destructurarea unor grupări infracţionale organizate specializate în trafic cu substanţe cu proprietăţi psihoactive (etnobotanice) şi droguri de risc (cannabis), în urma percheziţiilor,fiind ridicate peste 2 kilograme de substanţă vegetală şi pulverulentă susceptibilă a avea proprietăţi psihoactive şi peste 1.200 de pliculeţe autosigilante pentru ambalarea substanţelor în scopul punerii în vânzare. De asemenea, a au fost ridicaţi 2.260 de euro, 1.750 de USD, 7.956 de lei, 17 telefoane mobile, două dispozitive pentru fumat, două pipe artizanale, trei grindere, un laptop, un dispozitiv HDD extern, o tabletă, un cântar electronic şi bijuterii, iar un autoturism a fost indisponibilizat în vederea dispunerii măsurii sechestrului asigurator, 2.740 de ţigarete despre care există suspiciunea ca provin din contrabandă, arme albe, precum şi alte mijloace de probă de interes pentru cauză”, se arată în comunicatul de presă.

În urma descinderilor au fost conduse pentru audieri, la sediul DIICOT, 50 de persoane, iar ulterior 24 de persoane au fost reţinute pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc.

“Membrii grupărilor infracţionale urmează a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă, acţiunea desfăşurându-se cu sprijinul IPJ Constanţa şi al jandarmilor”, mai precizează comunicatul de presă, portrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă