Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Democraţii din SUA doresc publicarea raportului Mueller, fără prioritate pentru Trump

Liderii democraţi din Congresul Statelor Unite au cerut vineri ca raportul procurorului Robert Mueller privind suspiciunile de înţelegere secretă între Rusia şi echipa de campanie a lui Trump să fie făcut public, fără ca preşedintele american să aibă prioritate la accesare.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 23.03.2019 - 09:40

"Este imperativ ca ministrul justiţiei, Bill Barr, să facă public raportul complet şi să furnizeze Congresului documentele care îl susţin, precum şi concluziile sale", au declarat într-un comunicat speaker-ul democrat al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, potrivit Afp.

Bill Barr "nu trebuie să îi dea preşedintelui Trump, avocaţilor acestuia sau echipei sale nicio +privire de ansamblu+ a concluziilor sau dovezilor procurorului special Mueller", au reclamat, iar "Casa Albă nu trebuie să fie autorizată să interfereze în deciziile privind ce părţi" din raport trebuie făcute publice, au adăugat ei.

Această anchetă se referă la "chestiuni care privesc integritatea democraţiei noastre (...) Poporul american are dreptul la adevăr", au subliniat responsabilii democraţi.

Numeroşi candidaţi democraţi la prezidenţialele din 2020 s-au pronunţat, de asemenea, pentru publicarea raportului.

"După cum a spus Donald Trump, +scoateţi-l la vedere+", a scris pe Twitter Bernie Sanders. "Lansez un apel administraţiei Trump să facă public complet raportul Mueller cât mai repede posibil. Nimeni, inclusiv preşedintele, nu se află deasupra legii", a adăugat senatorul de Vermont.

"Comunicaţi raportul Mueller tuturor americanilor. Acum", a îndemnat la rândul ei senatoarea Elizabeth Warren, publicând o petiţie în acest sens.

"Acest raport trebuie făcut public imediat", a declarat senatorul Cory Booker.

Ministrul justiţiei, Bill Barr, a anunţat că ar putea livra "principalele concluzii" al acestui raport de anchetă membrilor comisiilor juridice ale Congresului "chiar în acest weekend".

Preşedintele democrat al Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor, Jerrold Nadler, s-a declarat "nerăbdător să primească raportul Mueller complet". "Transparenţa şi interesul general nu cer altceva. Nevoia de încredere a publicului în statul de drept trebuie să fie o prioritate", a adăugat el.

Comentarii

loading...