9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalDe ce au reapărut tensiunile între UE și Marea Britanie

De ce au reapărut tensiunile între UE și Marea Britanie

Daniel Ferrie, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că Marea Britanie trebuie să îşi respecte obligaţiile asumate în virtutea Protocolului nord-irlandez al Acordului Brexit.

“Ne aşteptăm ca Guvernul britanic să respecte obligaţiile privind posturile permanente care trebuie amplasate până la jumătatea anului 2021 (…)”, a afirmat oficialul european, conform site-ului Politico.eu.

Posturile permanente de control, care vor fi sub administraţie europeană, vor fi construite în porturile nord-irlandeze Belfast, Larne, Warrenpoint şi Foyle, urmând să fie verificat tranzitul de produse spre şi dinspre restul Marii Britanii.

Comisia Europeană a făcut acest anunţ după ce Gordon Lyons, ministrul nord-irlandez al Agriculturii şi membru al Partidului Democratic Unionist (DUP), a emis un ordin prin care suspendă lucrările de construire a punctelor de control.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă