Experienţa din prima ediţie „Miss fata de la ţară”, când ajunsesem la Brusturoasa, pe valea Trotuşului, m-a făcut să accept din nou să plec pe drumuri în căutarea unei fete frumoase, harnice şi mai ales autentic-de-la-ţară. M-am bucurat când am aflat că de data asta drumul ducea în Ardeal, pe care îl iubesc şi datorită faptului că mă trag din os de ardelean şi pentru că am întâlnit în viaţa mulţi oameni şi locuri de acolo care m-au făcut să-l preţuiesc şi mai tare. Sincer, în zona Bistriţei nu mai ajunsesem şi cu atât mai mare era aşteptarea şi curiozitatea mea.
La Prundul Bârgăului mi-am reamintit ce învăţam în şcoala primară şi, sincer, nu înţelegeam de ce se face atâta caz – ospitalitatea românilor. Sunt convins că şi acum, dacă seara târziu, obosit şi flămând, baţi la vreo poartă de creştin de pe-acolo, vei fi primit ca unul de-al casei, vei găsi ceva de-ale gurii şi o pernă pe care să pui capul. Sună poate ca o compunere de clasa a patra, dar cred cu tărie că aşa este şi mai cred că spune multe despre oamenii locului.
Din păcate, nu am stat decât două zile acolo, doar două zile să găsim cât mai multe fete, din care să aleg una, pe care s-o iau la „Capitală”. Trebuie să înţelegeţi că se întâmpla în decembrie, un decembrie geros şi destul de neprietenos, când, teoretic, nu era deloc simpatică plimbarea pe uliţele satului, la minus multe grade. Şi iată că teoria a fost greşită. În principal, datorită oamenilor din zonă, care luau în serios ospitalitatea despre care vorbeam mai sus. Au fost două zile pline, în care n-am prea avut timp să respirăm.
Am întâlnit foarte multe fete mândre şi frumoase şi poate că din cauza asta n-am simţit atât de tare oboseala. Pe Dorina am ales-o pentru că a câştigat aproape toate probele şi a reuşit să mă convingă, fără tăgadă, că este fată de la ţară. Mă opreau oamenii din sat şi întrebau pe cine am ales şi când aflau, toţi, fără excepţie, aveau numai cuvinte de laudă.
Dar poate ce m-a determinat cel mai mult s-o aleg a fost situaţia ei şi gândul că fata asta chiar merită o mână de ajutor. Sigur că are alături familia care o iubeşte şi încearcă s-o ajute, dar, din păcate, până la vârsta asta a fost nevoită să facă o serie de sacrificii. Dorina a trebuit să muncească umăr la umăr cu bărbaţii din sat şi mai ales cu tatăl ei, să care lemne din munte şi să întreţină o casă şi o gospodărie.
