8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalCroaţia, protest în favoarea familiei şi împotriva ideologiei de gen

Croaţia, protest în favoarea familiei şi împotriva ideologiei de gen

Protestul a survenit după ce guvernul a trimis parlamentului spre ratificare acest document, criticat pentru că ar ameninţa valorile tradiţionale prin favorizarea căsătoriilor homosexuale şi acceptarea unui aşa-numit al treilea gen, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Peste 10.000 de persoane, conform website-ului local de ştiri Index, sau 70.000, potrivit organizatorilor, au participat la un marş în centrul capitalei Croaţiei. Protestatarii au dorit să atragă atenţia asupra faptului că, dincolo de ideea normală a prevenirii violenţei domestice, respectiva convenţie promovată de Consiliul Europei introduce conceptul unui al treilea gen, anulează diferenţa dintre sexe, sprijină căsătoriile între homosexuali şi promovează idei contrare tradiţiei creştine a Croaţiei, ţară majoritar catolică.

‘Este evident că această convenţie nu va ajuta mai mult femeile victime ale violenţei’, în schimb, sub ‘vălul’ protecţiei femeii este introdusă ‘într-o manieră nedemocratică, incorectă şi parşivă’ ideologia de gen în legi şi în societate, explică pentru agenţia EFE unul dintre organizatorii protestului, membru al platformei civice denumite ‘Croaţia împotriva Convenţiei de la Istanbul’.

Această platformă a convocat manifestaţia de sâmbătă pentru a protesta împotriva deciziei guvernului de dreapta condus de premierul Andrej Plenkovic de a trimite această convenţie parlamentului spre ratificare.

Convenţia de la Istanbul a fost până în prezent ratificată de 17 ţări membre ale Uniunii Europene, inclusiv de România (în luna mai 2016).

La începutul lunii martie, guvernul bulgar condus de Boiko Borisov a retras această convenţie de la ratificare, după ce partenerul său de coaliţie, partidul Patrioţii Uniţi, precum şi Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, au anunţat că nu o sprijină.

Atât formaţiunea Patrioţii Uniţi, cât şi Biserica au atenţionat că ratificarea documentului va încuraja căsătoriile între homosexuali şi va permite acceptarea unui al treilea gen. La rândul său, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că unele părţi ale acelei convenţii merg împotriva sistemului de valori al societăţii bulgare.

Din acelaşi motiv şi fostul premier slovac Robert Fico a decis în februarie ca ţara sa să nu mai ratifice documentul, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă