22.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 76: șeful diplomației franceze spune că Putin este...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 76: șeful diplomației franceze spune că Putin este în faza de negare

Update, ORA 11:46: Sunt trei mari posibilități pentru evoluția viitoare a războiului din Ucraina, iar cea cu cele mai mari șanse este apariția unui conflict înghețat din estul până în sud-estul țara vecină, o „situație la care Rusia se pricepe foarte bine”, a declarat la Digi24, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu.

Acesta a subliniat că atât timp cât e la conducere, Vladimir Putin ar accepta orice, mai puțin ideea unei înfrângeri.

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este „în negare” şi într-o „justificare complet revizionistă” a războiului din Ucraina, a apreciat şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, la postul BFMTV.

Într-un discurs pentru a sărbători aniversarea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste, preşedintele rus a afirmat luni că armata sa luptă în Ucraina pentru a-şi apăra „patria” în faţa unei „ameninţări inacceptabile”.

„Este un fel de închidere a lui Putin în război”, a estimat ministrul francez de externe. Preşedintele rus „este în negare. Este în justificarea complet revizionistă a motivelor războiului. Are un discurs de negare şi de inversare a responsabilităţilor”, a insistat el.

„Nu este nimic nou” după discursul preşedintelui rus în cursul paradei militare din Piaţa Roşie din Moscova, a spus Jean-Yves Le Drian.

„Agresiunea rusă continuă, războiul continuă, obiectivele războiului sunt aceleaşi, fie că este vorba de neutralizarea Ucrainei, demilitarizarea ei, denazificarea ei, recuperarea teritoriilor… Asta nu s-a schimbat”, a declarat ministrul francez.

Şeful diplomaţiei de la Paris a subliniat „eroarea globală de apreciere” a preşedintelui rus asupra situaţiei din Ucraina, estimând că Putin a făcut „patru erori strategice”, subestimând rezistenţa ucraineană, răspunsul european, solidaritatea din cadrul Alianţei Atlantice şi „supraestimându-şi” armata.

Aceste elemente „au ca rezultat lansarea unui război care va fi lung, dificil”, a declarat Jean-Yves Le Drian.

„Ar putea însemna un război de câţiva ani”, a adăugat el, citat de AFP. 

Citește și:

ZIUA A 75-A DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ineficiența energetică: Povestea care ne costă scump

România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în...

PSD vrea reducerea taxării cu 5 procente pe salariile mici și medii. Câți bani ar rămâne în buzunarele românilor

Ministrul Adrian Câciu a declarat că măsura ar duce la creșterea puterii de cumpărare a românilor și la competitivitatea companiilor Ministrul investițiilor și proiectelor europene,...

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă