14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia a reținut doi angajați ai centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie

Rusia a reținut doi angajați ai centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie

Rusia nu se dezminte și a reținut doi angajați ai centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, suspectați că ar fi transmis informații autorităților ucrainene.

Doi angajați ai centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, controlată de Rusia, au fost reținuți pentru că au transmis informații autorităților ucrainene, au anunțat miercuri Garda Națională a Rusiei și un oficial instalat de Rusia în regiune, relatează Reuters.

Într-un comunicat, Garda Națională a declarat că a împiedicat ceea ce a numit „acțiuni ilegale” care au amenințat securitatea centralei și a arestat doi angajați ai centralei nucleare, împreună cu o a treia persoană despre care a spus că a încălcat procedurile de acces la centrală și a colaborat cu forțele armate ucrainene, potrivit g4media.ro.

Rusia a reținut recent doi angajați ai centralei nucleare de la Zaporojie, un punct fierbinte al războiului ruso-ucrainean

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost capturată de trupele rusești în luna martie. Aceasta rămâne aproape de linia frontului și a fost atacată în mod repetat în ultimele săptămâni, ceea ce a generat temeri privind un dezastru nuclear. Atât Rusia, cât și Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardarea centralei.

Stoltenberg cere inspecții „urgente” la centrala nucleară de la Zaporojie

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, miercuri, inspecții „urgente” ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala atomoelectrică Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă, în condiţiile în care Moscova şi Kievul se acuză reciproc de o serie de atacuri.

„Sunt necesare în mod urgent inspecţii ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Situaţia de acolo constituie o ameninţare gravă la adresa securităţii, care amplifică riscurile de accident sau incident nuclear”, a declarat Jens Stoltenberg, citat de cotidianul Le Monde, conform jurnalul.ro.

„Este urgent să autorizăm o inspecţie a experţilor AIEA şi să obţinem retragerea trupelor ruse” din acest complex nuclear, a insistat Jens Stoltenberg.

Stoltenberg vrea inspecții „urgente” la centrala nucleară de la Zaporojie, dar și alți lideri occidentali sunt îngrijorați de ce petrece acolo

Şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a exprimat preocupare, în conversaţia de marţi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în legătură cu situaţia de la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, cerând retragerea trupelor ruse şi inspecţii internaţionale.

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de lansarea mai multor atacuri militare, în ultimele săptămâni, în zona Centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată din martie sub controlul Rusiei. Statele Unite şi Grupul G7 au cerut Rusiei să permită inspecţiile internaţionale şi să evite confruntările militare în apropierea centralei nucleare.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Cheltuielile statului cresc, deficitul bugetar este tot mai mare. Ce spun guvernanții?

În primele două luni ale anului, deficitul bugetar a urcat la aproape 29 de miliarde de lei, adică 1,67% din PIB. Spre comparație, în...

Viceprimar al sectorului 3, plângere la DNA, împotriva lui Robert Negoiță

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3, a mers, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă