15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPeste 400 de copii ucraineni au fost uciși în urma invaziei Rusiei

Peste 400 de copii ucraineni au fost uciși în urma invaziei Rusiei

Cel puţin 437 de copii ucraineni au fost uciși ca urmare a invaziei Rusiei, a declarat sâmbătă procurorul general al Ucrainei, citat de Reuters.

Pe lângă cei 437 de copii morţi în război, peste 837 de copii au fost răniţi, se arată într-un bilanţ despre care oficialii ucraineni au spus că „nu este final”, deoarece încă verifică informaţiile din zonele de luptă activă, zonele eliberate şi teritoriul încă ocupat de forţele ruseşti.

Regiunea estică Doneţk a fost cea mai afectată, cu 423 de copii ucişi sau răniţi, a precizat procurorul, potrivit aradon.ro.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că cel puţin 16.295 de civili au fost ucişi de la invazia Rusiei din 24 februarie, pe care Kievul şi liderii occidentali au denunţat-o ca fiind un act de agresiune neprovocată. Moscova neagă că ar fi vizat civili.

Procurorul general al Ucrainei anunță că s-au deschis în jur de 13000 de dosare legate de crime de război

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a declarat luni că la ora actuală autorităţile ucrainene au deschis circa 13000 de dosare legate de presupuse crime de război comise de militari ruşi în cursul invaziei în Ucraina, relatează Reuters şi Interfax-Ukraina.

‘La ora actuală, avem peste 13.000 de cazuri (în curs de investigare) doar cu privire la crimele de război’, a spus Venediktova într-un interviu pentru Washington Post.

‘La această categorie au fost comunicate suspiciuni referitoare la 49 de persoane împotriva cărora am deschis dosare penale pentru crime de război’, a afirmat Venediktova în cadrul deschiderii luni a expoziţiei Russia War Crimes House în clădirea care a fost timp de mai mulţi ani ‘casa Rusiei la Davos’, unde în prezent se desfăşoară Forumul Economic Mondial.

Procurorul general al Ucrainei a deschis 13000 de dosare de crime război în care sunt peste 600 de suspecți
Venediktova a precizat că în dosarul de bază împotriva Federaţiei Ruse figurează peste 600 de suspecţi, potrivit agerpres.ro.

‘În prezent avem două dosare trimise în instanţe spre examinare împotriva a trei inculpaţi’, a adăugat procurorul general, subliniind că autorităţile lucrează îndeaproape cu Curtea Penală Internaţională în învestigarea presupuselor crime de război în Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă