8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaO rachetă rusească a lovit Consulatul Germaniei din Kiev

O rachetă rusească a lovit Consulatul Germaniei din Kiev

Clădirea care găzduia Consulatul Germaniei din Kiev a fost lovită, luni dimineață, de una dintre rachetele lansate de Rusia asupra capitalei Ucrainei.

O fotografie care atestă acest atac a fost postată, luni, pe Twitter. Informația privind atacul asupra misiunii diplomatice a Germaniei a fost retransmisă de presa occidentală.

“The building where the the visa office of the German embassy in Kyiv was located was hit by Russians today. Any reaction of @Bundeskanzler @ABaerbock @BMVg_Bundeswehr ? Maybe some Leopards can be sent to check the situation on the ground?”, se întreabă, într-o postare pe Twitter, Sergej Sumlenny, cel care a difuzat fotografia clădirii lovite de rachetă. În această imagine, clădirea pare înconjurată de fum.

Mesajul lui Sergei Sumlenny pare adresat cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, șefei Diplomației germane, Annalena Baerbock, precum și Ministerului Apărării al Germaniei.

Din compararea fotografiei de pe Twitter cu cea a fotografiei Consulatului Germaniei, dinainte de război, pare să reiasă că, într-adevăr, clădirea distrusă este cea din strada Lva Tolstoho (Lev Tolstoi), unde se afla consulatul.

Consulatul Germaniei nu mai era deschis pentru public

După ce a început războiul în Ucraina, statul german n-a mai oferit, se pare, servicii consulare la Kiev. Nu se știe deocamdată ce obiectiv ar fi vizat Rusia, prin atacul ei, din 10 octombrie, asupra acestei clădiri.

Autoritățile Germaniei n-au comentat informația privind atacul asupra consulatului din Kiev. Ministrul de Externe a avut însă un mesaj în care acuză, în termeni generali, bombardamentul rusesc. Acesta a fost realizat, se pare, cu rachete Kalibr și cu drone.

“Locuitorii din Kiev se tem pentru viața lor în această dimineață. Un crater de bombă lângă un loc de joacă. Este josnic și nejustificat că Putin trage cu rachete în orașe și civili. Facem tot ce putem pentru a consolida rapid apărarea antiaeriană a Ucrainei”, a transmis ministrul Annalena Baerbock într-un mesaj postat pe Twitter.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă