4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaLIVE TEXT. Război în Ucraina, a cincea zi de conflict. Au fost...

LIVE TEXT. Război în Ucraina, a cincea zi de conflict. Au fost reluate negocierile după o pauză

Suntem în a cincea zi de război în Ucraina. După ce armata rusă aproape că a înconjurat Kievul, după ce Vladimir Putin și-a scos la înaintare arsenalul nuclear, iar luptele continuă în marile orașe, azi se anunță negocieri de pace, în Belarus, în apropiere de graniță.

Update, ora 17.50: Președintele francez Emmanuel Macron a discutat, luni după-amiază, cu președintele rus Vladimir Putin. Palatul Elysee a menționat că dialogul celor doi a durat o oră și 30 de minute iar președintele francez a insistat asupra necesității de a se implementa o încetare imediată a focului.

UPDATE, ora 17.00: Au fost reluate negocierile dintre ruși și ucrainieni după o pauză.

UPDATE, ora 16.00: Militarii francezi vin în România. Alături de ei vor sosi militari belgieni. Continuarea aici.

UPDATE, ora 15.50: Roman Abramovici negociază armistițiul ruso-ucrainean. Citește toate detaliile aici.

UPDATE, ora 15.20: Românii să plece imediat din Rusia, recomandă Ministerul de Externe de la București. Continuarea aici.

UPDATE, ora 15.00: Mesaj de ultimă oră al șefei Comisiei Europene în războiul din Ucraina. Mai multe aici.

UPDATE, ora 14.00. Orașul Harkov, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina, este bombardat intens. Zeci de ucraineni civili au fost uciși. Sunte de oameni sunt răniți. Se întâmplă în ziua în care în Belarus au loc negocieri de pace. Harkov a fost orașul cel mai greu încercat în acest război. Detalii aici.

Război în Ucraina a cincea zi
Lupte sângeroase continuă în ziua în care se negociază pacea

UPDATE, ORA 13.00. Jurnaliștii au fost scoși din sala unde se desfășoară negocierile de pace. La întâlnire participă ministrul Apărării din Ucraina.

UPDATE, ora 12.30. Delegația Rusiei și delegația Ucrainei au intrat la negocieri. Întâlnirea se desfășoară în Belarus, în localitatea Gomel. Volodimir Zelenski spunea, ieri, că nu are mari așteptări, însă va face orice îi va sta în putință pentru a opri războiul.

UPDATE, ora 12.20. Rubla rusească își continuă părbușirea. Luni, 27 februarie, moneda rusească scăzuse cu 30% față de dolarul american. Bursele europene scad accelerat.

UPDATE, ora 11.30. Delegația Rusiei a ajuns la negocieri.

UPDATE, ora 11.20. Volodimir Zelenski face un apel disperat către toți liderii Uniunii Europene. El cere ca Ucraina să fie primită de urgență în Uniunea Europeană și cere în acest sens o procedură de urgență. Președintele spune că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, ci pentru toată Europa.

UPDATE, ora 10.45. Delegația Ucrainei a ajuns la granița cu Belarus, loc în care vor începe negocierile cu Rusia. Di delegație fac parte: Președintele fracțiunii Servitorul Poporului, David Arakhamia, Ministrul Apărării, Oleksiy Reznikov, Consilierul șefului biroului președintelui, Mihail Podolyak. La întâlnire vor mai participa și prim-adjunctul șefului delegației ucrainene la Grupul de contact trilateral, Andriy Kostin, Adjunctul Poporului, Rustem Umerov și Viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Mykola Tochitsky. Scopul principal al negocierilor este încetarea imediată a focului și retragerea trupelor de pe teritoriul Ucrainei.

UPDATE, ora 10.15. O femeie de 84 de ani, din Ucraina, refugiată și găzduită în campusul Universității Dunarea de Jos din Galați, a murit azi dimineață. Femeia a început să se simtă rău și a intrat în stop cardio-respirator. Medicii ajunși de urgență la fața locului au încercat s-o resusciteze timp de 50 de minute, fără succes însă.

UPDATE, ora 10.00. The Times a anunțat că peste 400 de mercenari Wagner au fost aduși în Ucraina. Principalul scop al acestora ar fi lichidarea președintelui Volodimir Zelensky și pregătirea terenului astfel încât Moscova să preia controlul.  Unitățile Wagner sunt grupuri de combatanți recrutați privat, pentru misiuni care servesc intereselor Moscovei și despre care presa internațională a relatat că au fost desfășurați în trecut în Siria, Libia și Republica Centrafricană.

UPDATE, ora 09.30. Guvernul României închide mai multe siteuri de propagandă rusească printre care Sputnik și Russia Today. Siteurile de propagandă rusească au fost închise încă de ieri în spațiul european.

La cinci zile de la începerea războiului orașele sunt în continuare bombardate și sub foc deschis. Sute de oameni – militari și civili – și-au pierdut viața. Un alt bloc a fost bombardat, iar armata rusă încearcă să pătrundă în Kiev. La ce să ne așteptăm azi? Iată care sunt principalele evenimente ale zilei!

Război în Ucraina a cincea zi
Așa arată încăperea care va găzdui întâlnirea celor două delegații pentru negocierile de pace

Război în Ucraina, a cincea zi de conflict. Negocieri de pace la Gomel

Astăzi au loc negocieri de pace între delegația rusă și delegația ucraineană. Locul întâlnirii: în belarus, la Gomel, o localitate aproape de graniță. Volodiir Zlenski a declarat ieri, 27 februarie, că nu are mari așteptări și nu crede că discuțiile vor rezolva ceva.

Joe Biden, conferință telefonică cu aliații și partenerii NATO

Președintele american Joe Biden va avea luni o conferință telefonică cu aliații și partenerii NATO pentru a discuta despre evoluțiile conflictului din Ucraina și pentru a coordona un „răspuns unit”, au spus luni oficiali ai Casei Albe. Discuția va avea loc la 18.15, ora României.

Știre în curs de actualizare

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...
Ultima oră
Pe aceeași temă