12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriminalul jurnalistei Viktoria Marinova, condamnat la 30 de ani de închisoare

Criminalul jurnalistei Viktoria Marinova, condamnat la 30 de ani de închisoare

Arestat în Germania unde fugise după comiterea crimei, pe 6 octombrie, Severin Krasimirov, de 21 de ani, şi-a recunoscut faptele, evitând astfel o condamnare pe viaţă.

De asemenea, el trebuie să plătească o amendă de 450.000 de leva (225.000 de euro) familiei victimei.

Potrivit parchetului bulgar, este vorba “despre o crimă cu motivaţie sexuală fără legătură cu activităţile profesionale ale victimei”. Crima a fost precedată de un “viol brutal”, Severin Krasimirov fiind sub influenţa alcoolului.

În faţa tribunalului, acuzatul a plâns, declarând că regretă mult această “greşeală de tinereţe”.

Avocatul condamnatului, Ivan Doniov, a anunţat că va face apel pentru a obţine o reducere la jumătate a pedepsei, evocând “circumstanţe atenuante”, printre care mărturisirile şi regretele exprimate de condamnat.

Viktoria Marinova a fost atacată şi ucisă “într-un mod deosebit de crud”, potrivit tribunalului, în timp ce făcea jogging de-a lungul Dunării.

Uciderea Viktoriei Marinova, de 30 de ani, prezentatoare pe un canal local de televiziune din Ruse, a provocat o vie emoţie la scară internaţională, în condiţiile în care ea tocmai lansase o nouă emisiune, promiţând să dezvăluie cazuri de corupţie grave.

Autorităţile au reproşat media că au difuzat “o ştire falsă” legând uciderea jurnalistei de activităţile sale profesionale.

Ultimul raport al ONG-ului Reporteri fără frontiere evocă totuşi “o voinţă manifestă a autorităţilor de a sufoca acest dosar grăbind ancheta” privind uciderea tinerei jurnaliste.

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă