3.4 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăInternațional"Cred că Ceauşescu bântuie prin clădirea teatrului naţional"

„Cred că Ceauşescu bântuie prin clădirea teatrului naţional”

Marele regizor polonez Krzysztof Warlikowski, invitatul special al Festivalului Naţional de Teatru, şi-a expus crezurile artistice marţi seară, într-o întâlnire informală cu presa.

Fiind un nonconformist prin excelenţă, el a emis câteva păreri care au impresionat şi, pe alocuri, au şi şocat asistenţa. „Nu e corect să montezi Shakespeare doar pentru a avea o astfel de piesă în CV”, a spus el, „dar dacă eşti un regizor homosexual şi vrei să montezi un Shakespeare pentru că şi el era gay, asta, consider eu, e o motivaţie corectă”. El a mai adăugat că, pe vremuri, Shakespeare era un paşaport de accedere în lumea bună a teatrului. „Directorii teatrelor le dădeau chiar şi tinerilor sarcină să pună în scenă un Shakespeare pornind de la ideea că măcar textul e bun. Numai că una e textul şi alta e spectacolul în sine. Textul nu te salvează de la eşec, ba chiar, dimpotrivă, aş putea spune, cu cât e mai bun textul cu atât îţi rupi mai uşor gâtul dacă eşti un regizor prost.”

Clădirea Teatrului Naţional duhneşte a comunism

Aflat la prima vizită în România, Warlikowski a declarat că, deşi îi place Bucureştiul, fiind chiar gelos pe faptul că Ceauşescu nu a avut în distrugere eficienţa pe care au avut-o bombele care au distrus complet Varşovia în cel de-al doilea război mondial, a simţit fiori reci pe şira spinării când a intrat în clădirea Teatrului Naţional, care „duhneşte” a comunism. „Îl simt pe Ceauşescu prin preajmă. Cred câ bântuie pe aici”, a comentat Warlikowski. „Mie îmi repugnă până şi ideea de teatru naţional, pentru că e o instituţie ce-mi dă un sentiment de cimitir. Dar am avut mulţi colegi români şi ştiu că ei îşi doreau foarte tare să lucreze la un teatru naţional, dacă nu la Bucureşti, măcar la Naţionalul din Cluj sau la cel din Timişoara şi, dacă nu şi nu, măcar la Opera Naţională. În comparaţie cu clădirea asta care arată ca un monument comunist, teatrul unde lucrez eu pare o peşteră. De fapt, dacă mă gândesc bine, chiar asta este: o peşteră amărâtă, dar în care noi ne simţim foarte bine.”

„Un actor homosexual nu poate juca un Hamlet bun”

Regizorul a explicat că preferă să fie un regizor independent, pentru că într-un teatru de stat establishmentul nu poate fi înfrânt. „Dacă aş vrea să montez acum «Hamlet» la Naţionalul din Varşovia, mi s-ar impune o divă de vreo 60 de ani care să o joace pe Gertrude, chiar dacă e bătrână, urâtă şi buhăită de alcool. Iar în rolul lui Hamlet ar trebui musai să distribui un actor homosexual de vreo 50 de ani, neţinându-se cont de faptul că un homosexual nu ar putea în veci să joace un Hamlet bun pentru că, să nu uităm, trebuie să existe o «chimie» bună între Ofelia şi Hamlet.” Referindu-se la artiştii din lumea teatrului, el a comentat că, „dacă facem acum pe stradă un sondaj şi întrebăm, la întâmplare, câţiva trecători dacă vor să joace într-un spectacol sau într-un film, nu s-ar găsi aproape nici unul care să refuze. Toţi oamenii se cred capabili să fie actori, dar adevărul e că numai cei puţin «stricaţi» la minte pot fi nişte artişti adevăraţi. Doar «maşinăriile» care nu funcţionează corect sunt potrivite pentru teatru”, regizorul mărturisind că şi el este  uşor „deranjat”, ca orice artist care se respectă. „Eu sunt, de fapt, timid şi introvertit, chiar dacă nu se vede.”

Blanche DuBois şi Zubrowka

Povestind despre spectacolele sale, el şi-a amintit, printre altele, cum, atunci când voia să va monteze la Paris „Un tramvai numit dorinţă”, a primit vizita actriţei Isabelle Huppert, care i-a spus franc: „Vreau să fiu Blanche,” lucru la care el a răspuns: „Ştiu, doamnă, şi eu aş vrea să fiu Tennessee Williams”. Cei doi au lucrat însă împreună, în ciuda acelui schimb fermecător de replici.  „Am mai lăsat şi eu din pretenţia de a fi Tennessee Williams, a mai cedat şi ea. Cred că, până la urmă, am făcut o treabă bună, chiar şi aşa, întâlnindu-ne la jumătatea drumului.” La finalul reprezentaţiei cu spectacolul său „Dibuk”, la recepţia oferită în cinstea sa de către Institutul Polonez, Krzysztof Warlikowski a continuat jovial conversaţia începută cu criticii în preambulul serii, la un pahar plin cu celebra vodcă poloneză Zubrowka.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Românii să decidă singuri ce este mai bine. Nu fac nici un îndemn

Premierul Ciolacu a anunțat că va avea o discuție cu Ilie Bolojan, liderul PNL Marcel Ciolacu a declarat, imediat după decizia CCR, că PSD "își...

La 22 de universităţi din România au existat cazuri de hărţuire sexuală în ultimii ani

Persoanele hărţuite au fost, în special, femei şi proveneau din rândul studentelor, dar şi al personalului didactic Ministerul Educaţiei a informat, luni, că reprezentanţii Consiliului...

Adrian Zuckerman: America este cu NATO, este cu Europa și este cu România

Adrian Zuckerman, fost ambasador în România, respinge categoric speculațiile că Donald Trump l-ar susține pe Călin Georgescu la președinție. „Nu mi se pare corect...
Ultima oră
Pe aceeași temă