13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCoreea de Nord vrea negocieri cu SUA în dosarul denuclearizării

Coreea de Nord vrea negocieri cu SUA în dosarul denuclearizării

“Vrem să ne aflăm faţă în faţă cu SUA la sfârşitul lui septembrie, la o dată şi într-un loc asupra cărora putem conveni”, a declarat Choe Son Hui, adjunctul ministrului de externe din Coreea de Nord, într-un comunicat difuzat de agenţia de presă oficială KCNA.

Ministrul adjunct a făcut apel la SUA să prezinte “o bază de calcul acceptabilă”, în caz contrar existând riscul de a pune în pericol procesul diplomatic.

Cele două ţări au declanşat un dialog inedit după întâlnirea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong Un din iunie 2018, de la Singapore. Însă cel de-al doilea summit al lor, din februarie, de la Hanoi, s-a soldat cu un eşec şi negocierile au fost oprite de atunci, în pofida promisiunii unei relansări rapide făcute de preşedintele american şi de liderul nord-coreean cu prilejul celei de a treia întrevederi a lor, din iunie, de la frontiera dintre cele două Corei.

În ultimele săptămâni, Phenianul şi-a intensificat tirurile cu rachete cu rază scurtă de acţiune, calificate drept “provocări” de responsabili americani.

Autorităţile nord-coreene au criticat şi poziţia SUA, care afirmă că nu vor să ridice sancţiunile decât în schimbul unei denuclearizări definitive.

Emisarul american Stephen Biegun a cerut la rândul său vineri Coreei de Nord să înceteze să pună “obstacole” în calea negocierilor, până nu va fi prea târziu.

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă