30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalConsumul de avocado în Occident a continuat să crească în ultimii ani

Consumul de avocado în Occident a continuat să crească în ultimii ani

În Europa, consumul de avocado a crescut cu 65% între 2016 şi 2018, potrivit datelor WAO. Preşedintele WAO, Xavier Equihua, susţine că, în Europa, consumul de avocado a ajuns la “cel puţin” 650.000 de tone. De asemenea, în SUA, după un recul în 2017, consumul de avocado a cunoscut o relansare în 2018 pentru a ajunge la aproximativ 1,1 milioane de tone.

“Ne-am depăşit aşteptările, deoarece ţări producătoare precum Africa de Sud, Chile şi Peru au exportat mai mult, graţie unor recolte record”, a explicat Xavier Equihua.

Franţa, un motor al consumului european de avocado, nu a scăpat nici ea acestei tendinţe. În Paris, oraşul unde anual se consumă cea mai mare cantitate de avocado pe cap de locuitor, apetitul pentru acest fruct a continuat să crească, ajungând la un consum de 2,8 kilograme, susţine Xavier Equihua.

Preşedintele WAO susţine că această tendinţă ar urma să continue, dar într-un ritm mai modest în acest an. Xavier Equihua se aşteaptă la o creştere de 20% a consumului în Franţa pentru 2020, şi una similară pentru Europa, după un avans de 35% în acest an.

“Toate ţările producătoare de avocado vor avea recolte fie echivalente fie mai mici comparativ cu anul trecut”, a estimat Xavier Equihua.

Referindu-se la problemele cu care se confruntă producătorii de avocado din Mexic, primul producător mondial, cu cartelul drogurilor, Equihua a apreciat că acest fenomen a fost exagerat şi că situaţia diferă foarte mult de la un stat mexican la altul. Equihua a recunoscut că statul Michoacan se confruntă cu astfel de probleme, dar a adăugat că producţia de avocado din acest stat nu reprezintă decât o parte din fructele de avocado exportate de Mexic spre Europa (aproximativ 30%). În schimb, cea mai mare parte din fructele de avocado exportate de Mexic spre Europa, aproximativ 70%, provin din statul Jalisco, unde nu există probleme cu cartelul drogurilor. În plus, pe ansamblu, Mexicul nu este responsabil decât pentru 8% din fructele de avocado importate de Europa, a concluzionat preşedintele WAO.

Cele mai citite

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...
Ultima oră
Pe aceeași temă