‘Suntem încrezători că am afectat serios programul de armament chimic al Siriei. Suntem pregătiţi să menţinem această presiune, dacă regimul sirian este suficient de nebun să ne testeze voinţa’, a declarat Nikki Haley.
‘Dacă regimul sirian foloseşte din nou acest gaz otrăvitor, Statele Unite sunt pregătite să lovească din nou’, a afirmat ambasadoarea.
Reuniunea a fost convocată la cererea Rusiei, după loviturile aeriene întreprinse de SUA, Franţa şi Marea Britanie în cursul nopţii împotriva regimului din Siria.
Rusia a propus un proiect de rezoluţie în care exprimă o ‘mare îngrijorare’ şi cere condamnarea ‘agresiunii împotriva Republicii Arabe Siriene de către SUA şi aliaţii lor cu încălcarea dreptului internaţional şi a Cartei ONU’
‘Agresiunile dumneavoastră agravează situaţia umanitară’ în Siria, a denunţat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, în cadrul reuniunii. ‘Nu aţi ieşit din neocolonialism’, a adăugat el, susţinând că cele trei state occidentale au ‘călcat în picioare Carta ONU’.
Proiectul de rezoluţie, formulat în cinci paragrafe, denunţă faptul că intervenţia militară occidentală a avut loc în timp ce o misiune a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) se află în Siria pentru a culege elemente despre presupusul atac chimic din 7 aprilie de la Douma.
În deschiderea reuniunii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a adresat un apel membrilor Consiliului să ‘acţioneze în acord cu Carta Naţiunilor Unite şi în cadrul dreptului internaţional’ atunci când în cauză sunt ‘pacea şi securitatea’, potrivit AGERPRES.