Lungmetrajul „Concertul” de Radu Mihăileanu a fost desemnat sâmbătă câştigătorul categoriei Cel mai bun film din Uniunea Europeană.
În competiţia pentru Cel mai bun film din Uniunea Europeană la Premiile David di Donatello 2010, echivalentul italian al Oscarurilor, alături de regizorul de origine română Radu Mihăileanu au intrat nume grele ale cinematografiei mondiale: Michael Haneke cu „Das Weisse Band”, Jacques Audiard cu „Un Prophète”, Fatih Akin cu „Soul Kitchen” şi Phillip Lioret cu „Welcome”. Radu Mihăileanu a mai obţinut un premiu David di Donatello în 1999, pentru filmul „Trenul vieţii”/„Train de vie”. Recent, echipa filmului „Concertul” a primit şi două premii César, pentru Sunet, respectiv pentru Cea mai bună coloană sonoră. Pe de altă parte, drama „Vincere”, în regia cineastului Marco Bellocchio, a câştigat opt trofee la Premiile David di Donatello 2010, inclusiv pentru Cea mai bună regie, Cel mai bun montaj şi Cea mai bună scenografie.