Acordul a fost încheiat la 14 iulie 2015, la Viena, după 12 ani de criză şi 21 de luni de negocieri aprinse, între Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie) plus Germania.
Preşedintele american Donald Trump, care promite de mai multă vreme că va ‘desfiinţa’ un acord pe care îl consideră ‘dezastruos’, urmează să anunţe marţi dacă îşi pune în aplicare ameninţarea, cu riscul de a deschide o nouă criză cu Uniunea Europeană şi chiar de a împinge Teheranul să-şi relanseze programul nuclear.
Prin acordul în cauză, Teheranul se angaja la reducerea capacităţilor sale nucleare (centrifuge, stocuri de uraniu îmbogăţit ş.a.) timp de mai mulţi ani.
Obiectivul este de a face cvasi-imposibil pentru Iran de a produce bomba atomică, garantându-i în acelaşi timp dreptul de a dezvolta un program nuclear civil.
În conformitate cu prevederile acordului, Iranul a redus la 5.060 numărul centrifugelor în funcţiune care servesc la îmbogăţirea uraniului (faţă de 10.200 în momentul semnării documentului) şi se angajează să nu depăşească acest număr timp de 10 ani.
Totodată, Iranul a acceptat să modifice reactorul de apă grea de la Arak, sub controlul comunităţii internaţionale, astfel încât să facă imposibilă producerea de plutoniu de uz militar la această instalaţie.
Conform acordului, toate aceste măsuri fac să crească la un an ceea ce specialiştii numesc ‘breakout time’, timpul care i-ar fi necesar Teheranului să producă o bombă atomică. În momentul semnării acordului, această durată era estimată la 2-3 luni.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) este responsabilă să controleze în mod regulat toate instalaţiile nucleare iraniene, cu prerogative considerabil sporite.
În cel mai recent raport trimestrial, publicat în februarie, AIEA a indicat, la fel ca în precedentele, că Teheranul îşi respectă angajamentele.
Săptămâna trecută, după acuzaţiile israeliene referitoare la un plan nuclear secret iranian, Agenţia a reiterat că nu deţine ‘niciun indiciu credibil despre activităţi în Iran legate de dezvoltarea unui dispozitiv nuclear după 2009’.
Acordul a intrat în vigoare la 16 ianuarie 2016, dând undă verde pentru o ridicare parţială a sancţiunilor împotriva Iranului. Unele au fost ridicate între timp, deschizând uşa pentru investiţiile străine.
Embargourile ONU asupra armelor convenţionale şi rachetelor balistice sunt menţinute până în 2020 şi, respectiv, 2023. Consiliul de Securitate al ONU poate însă acorda derogări de la caz la caz.
În octombrie 2017, preşedintele american Donald Trump, pe care o lege îl obligă să se pronunţe faţă de Congres la fiecare 90 de zile pe acest subiect, a refuzat să ‘certifice’ că Teheranul îşi respectă angajamentele, dar a dat asigurări că SUA nu se vor retrage deocamdată din acord.
La 12 ianuarie 2018, Trump a prelungit suspendarea sancţiunilor economice ridicate deja, dar a cerut ‘un acord’ al europenilor pentru ‘îndreptarea groaznicelor lacune’ ale textului înaintea datei de 12 mai.
Fără a aştepta expirarea ultimatumului său, Donald Trump a declarat că îşi va anunţat marţi decizia, dând o puternică lovitură eforturilor depuse de mai multe săptămâni de Marea Britanie, Germania şi Franţa pentru a încerca să menţină compromisul.
‘Dacă Statele Unite se retrag din acordul nuclear, veţi vedea în curând că vor regreta ca niciodată în istorie’, a avertizat duminică preşedintele iranian Hassan Rohani.
