15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană nu doreşte o criză cu Italia

Comisia Europeană nu doreşte o criză cu Italia

O sursă din guvernul italian a informat că Roma se aşteaptă ca Uniunea Europeană să ceară Italiei să îşi revizuiască planul bugetar pentru 2019, în care deficitul bugetar va creşte la 2,4% din PIB, faţă de 1,8% în 2018.

„Comisia Europeană nu doreşte o criză între Bruxelles şi Roma. Îmi doresc un dialog constructiv”, a afirmat Moscovici pentru postul de radio France Inter.

Luigi Di Maio, vicepremierul italian, a declarat luni că guvernul italian este pregătit să discute despre bugetul său cu UE.

„Atunci când eşti un membru UE şi un membru al zonei euro, trebuie să respecţi regulile comune”, a declarat Moscovici, reafirmând îngrijorările pe care Comisia Europeană şi le-a exprimat în ultimele săptămâni. El a adăugat că deficitul bugetar este prea mare.

Moscovici, un socialist francez, a declarat că separă ideile politice ale lui Matteo Salvini, ministrul de Interne italian, cu care nu este de acord, de guvernul italian, pe care îl respectă.

„Mă pot lupta cu Salvini ca lider de partid; pot să mă lupt cu ideile lui; pot să consider că aparţine zonei de democraţie iliberală. Până la urmă, el este prietenul lui Marine Le Pen, să nu uităm acest lucru”, a declarat el, făcând referire la liderul de extremă dreapta din Franţa.

„Mă lupt cu Frontul Naţional şi cu Liga Nordului la nivel politic, dar respect guvernul italian. Şi ei trebuie să respecte regulile UE. Este un respect reciproc care ne permite să progresăm într-o Europa diversă”, a precizat Moscovici.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă