15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană ar ridica restricţiile la frontierele interne până la sfârşitul lui...

Comisia Europeană ar ridica restricţiile la frontierele interne până la sfârşitul lui iunie

“Ne aflăm foarte aproape de o situaţie în care va trebui să ridicăm toate restricţiile şi controalele la frontierele interne”, a declarat Ylva Johansson cu o zi înainte de o reuniune prin videoconferinţă a miniştrilor europeni de interne.

“Mâine le voi propune statelor membre să ridice toate controalele la frontierele interne cât mai curând posibil şi cred că o dată bună pentru asta ar trebui să fie sfârşitul lui iunie”, a spus comisarul european.

Ea s-a declarat foarte mulţumită să vadă statele membre “deschizând din nou UE şi spaţiul Schengen”. “Cetăţenii doresc într-adevăr să îşi recapete libertatea de mişcare”, a adăugat ea, exprimându-şi satisfacţia că situaţia epidemiologică se ameliorează rapid în numeroase state membre.

Apariţia pandemiei a determinat ţările europene să ia în martie diverse măsuri pentru a-şi închide frontierele. Odată cu apropierea sezonului turistic estival, numeroase ţări, ca Belgia şi Franţa, au anunţat redeschiderea frontierelor cu celelalte state europene de la 15 iunie.

Germania va ridica de la aceeaşi dată avertismentele de călătorie în Europa. Italia s-a redeschis turiştilor europeni de miercuri. În pofida unor eforturi de coordonare, ridicarea restricţiilor nu se face fără nemulţumiri.

În special decizia Spaniei de a redeschide abia la 1 iulie frontierele sale terestre cu Franţa şi Portugalia a iritat Lisabona. Pe de altă parte, în următoarele zile este aşteptată o decizie cu privire la frontierele externe ale UE şi spaţiului Schengen, care în prezent sunt închise până la 15 iunie.

Cele mai citite

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă