13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană :Acordul comercial UE-Vietnam intră în vigoare

Comisia Europeană :Acordul comercial UE-Vietnam intră în vigoare

Exporturile UE către Vietnam vor fi supuse unor taxe mai mici începând de mâine, 1 august. Acesta este efectul imediat al intrării în vigoare a acordului comercial UE-Vietnam, care, în ultimă instanță, va elimina taxele vamale pentru 99 % din mărfurile comercializate între cele două părți. Totodată, desfășurarea activităților comerciale în Vietnam se va simplifica pentru întreprinderile europene: acestea vor fi acum în măsură să investească și să depună oferte pentru contracte publice, beneficiind de șanse egale în raport cu concurenții lor locali.

 

Acordul UE-Vietnam este cel mai cuprinzător acord comercial încheiat de UE cu o țară în curs de dezvoltare, acordându-i o perioadă de timp mai lungă, de 10 ani, pentru a elimina taxele vamale aplicate importurilor din UE. Cu toate acestea, multe dintre produsele importante de export ale UE, cum ar fi produsele farmaceutice, chimice sau utilajele, vor beneficia de condiții de import scutite de taxe vamale încă de la intrarea în vigoare a acordului. Pentru produsele agroalimentare, cum ar fi carnea de vită sau uleiul de măsline, taxele vor fi eliminate peste trei ani, în timp ce pentru produsele lactate, fructe și legume, acestea vor dispărea în maximum cinci ani. Se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „În prezent, economia europeană trebuie să profite de orice ocazie de a-și recăpăta forța după criza provocată de coronavirus. Acordurile comerciale, precum cel cu Vietnamul care intră în vigoare astăzi, le oferă întreprinderilor noastre șansa de a avea acces la noi piețe emergente și de a crea locuri de muncă pentru europeni. Am convingerea fermă că acest acord va oferi în același timp cetățenilor din Vietnam oportunitatea de a avea o economie mai prosperă, de a asista la o schimbare pozitivă și de a se bucura de drepturi mai puternice ca lucrători și cetățeni în propria lor țară.”

Comisarul pentru comerț, Phil Hogan, a comentat: „Vietnamul face parte dintr-un club de 77 de țări care desfășoară schimburi comerciale cu UE în condiții preferențiale convenite bilateral. Acordul consolidează legăturile economice ale UE cu regiunea dinamică a Asiei de Sud-Est și are un potențial economic important care va contribui la redresare după criza provocată de coronavirus. În același timp, acordul dovedește că politica comercială poate fi un catalizator al progresului. Datorită discuțiilor noastre comerciale, Vietnamul a depus deja multe eforturi pentru a-și îmbunătăți situația în materie de drepturi ale lucrătorilor și am încredere că va continua aplicarea reformelor, atât de necesare.”

 

Mai multe detalii aici.

Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu
Adriana Constantinescu a absolvit facultatea de Drept cu dublă specializare Drept și Criminologie. Este de origine est-europeană, cu experiență bogată în comunicare și relații publice. Anterior a lucrat ca specialist în marketing în România, iar din 2015 pledează împotriva regimurilor autoritare și a abuzurilor drepturilor omului. În 2017, a devenit editorialist la România Liberă, contribuind la jurnalismul de investigație și cercetarea socială europeană. Ea a dezvoltat o relație excelentă cu ONG-uri precum Freedom Association (Londra) și Open Society Foundation (Londra). Activitatea ei include traducerea și publicarea de sondaje pe probleme semnificative pentru Europa, de la alegeri politice până la opinii privind crizele de sănătate (pandemia Covid), cea mai recentă preocupare fiind legată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă