13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalColumbia, numărul luptătorilor fostei gherile FARC aproximat la 12.000

Columbia, numărul luptătorilor fostei gherile FARC aproximat la 12.000

Generalul Alberto Mejia, comandantul forţelor armate, a reamintit marţi că FARC, care a predat armele şi s-a transformat într-un partid politic sub acelaşi acronim, a denunţat dezertarea a 500 de membri.

“Aceasta este lista iniţială pe care o avem de 16 luni, însă numărul acestora a crescut în unele părţi ale ţării, ajungând de la 500 la 700, apoi la 1.000”, a spus el, adăugând că serviciile de informaţii estimează că în prezent există “1.200 de disidenţi”.

De la semnarea acordului de pace de către Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) la sfârşitul lunii noiembrie 2016, cel puţin 248 de disidenţi au murit, au fost arestaţi sau s-au predat autorităţilor, a mai spus generalul Mejia.

Aceste cifre au fost publicate după anunţul morţii a nouă presupuşi disidenţi ai FARC în cursul unei operaţiuni a armatei columbiene în municipalitatea Calamar, în departamentul Guaviare (sud-est).

Grupurile disidente, care continuă să folosească numele fostei gherile, sunt implicate în “trafic cu narcotice şi activităţi criminale în zone în care încearcă să facă alianţă cu ELN şi Clan del Golfo”, a adăugat generalul Mejia.

Considerată drept ultima rebeliune activă din ţară de către guvern, Armata de Eliberare Naţională (ELN), care numără circa 1.500 de luptători, este angajată din februarie 2017 în negocieri de pace cu guvernul, pentru a se pune capăt celor peste 50 de ani de confruntare armată, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă