14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCoface: Protestele ”vestelor galbene” în Franţa au generat o creştere a insolvenţelor

Coface: Protestele ”vestelor galbene” în Franţa au generat o creştere a insolvenţelor

”Rapoartele Coface privind insolvenţele companiilor din ianuarie până în aprilie 2019, arată că numărul acestora a crescut cu 0,8% în această perioadă (la 18.227). Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că se pot distinge două perioade la începutul anului, care a fost marcat de mişcarea gilets jaunes (vestelor galbene). În luna ianuarie, numărul de închideri ale companiilor a crescut cu 9,3%”, arată raportul.

Martie şi aprilie s-au dovedit mult mai bune in acest sens, cu scăderi de aproximativ 4%, comparativ cu anul 2018.

”Dacă luăm în considerare microîntreprinderile, numărul companiilor înfiinţate în Franţa în primele patru luni ale anului reflectă un anumit dinamism economic. Astfel, au fost create nu mai puţin de 265.827 companii, cu o creştere de 19,5% pe parcursul anului. Dacă excludem activitatea independentă, creşterea rămâne semnificativă la 10%, cu 137.571 companii nou înfiinţate”, spun autorii raportului.

Cu toate acestea, Coface se aşteaptă ca aceste cifre bune să aibă un impact semnificativ asupra numărului de insolvenţe viitoare, din moment ce una din două companii nu va mai fi activă la cinci ani după înfiinţarea acesteia, durata medie de a insolvenţelor fiind de aproximativ 81 de luni.

Microîntreprinderile sunt primele care sunt afectate de încetinirea ciclului economic, arată raportul citat.

”Încetinirea economică de la începutul anului a avut un impact major asupra microîntreprinderilor, care reprezintă 83% din companiile insolvabile, acestea constituind singura categorie care înregistrează o creştere a numărului de insolvenţe. În acelaşi timp, a avut de suferit şi sectorul serviciilor private, acest lucru reflectând scăderea încrederii gospodăriilor franceze (cu 5 puncte sub media istorică), în legătură cu aşteptările acestora în ceea ce priveşte şomajul şi puterea de cumpărare”, se precizează în raport.

În cele din urmă, doar sectoarele construcţiilor şi cel agroalimentar se descurcă bine. Toate celelalte sectoare principale se confruntă cu o creştere suplimentară a insolvenţelor care, conform modelului de prognoză al Coface, se aşteaptă să fie cu 1,7% mai mare pe parcursul întregului an 2019.

În 2017, Coface avea aproximativ 4.100 de angajaţi în 100 de ţări şi înregistra o cifră de afaceri de 1,4 miliarde euro.

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă