18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalCod galben de ninsori şi ploi în Bulgaria

Cod galben de ninsori şi ploi în Bulgaria

”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie local, în perioada 19 – 20 noiembrie 2018, întreg teritoriul Republicii Bulgaria va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie, pe alocuri însoţite de vânt puternic”, se arată într-un comunicat de presă remis de Mediafax.

Potrivit informării MAE, au fost emise următoarele coduri de atenţionare meteorologică:

Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare în regiunile: Vidin, Montana, Vraţa, Sofia, Sofia-Regiune, Pernik, Kiustendil, Loveci, Pleven, Gabrovo şi Veliko Târnovo. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare, cu valori între 15 şi 30 litri/mp. Stratul de zăpadă format va atinge 5 cm, iar în zona montană până la 15-25 cm şi există pericolul formării de polei.

Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie în următoarele regiuni: Blagoevgrad, Pazardjik, Smolian şi Plovdiv, unde se vor înregistra însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie, cu valori cuprinse între 20 şi 30 litri/mp. Stratul de zăpadă format în zona montană va atinge 10-20 cm, existând pericolul formării de polei.

Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie şi vânt puternic în regiunile: Dobrici, Varna şi Şumen. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie cu valori cuprinse între 20 şi 30 litri/mp. Vântul va sufla dinspre nord-nord-vest în rafale de până la 20-24 m/sec.

Cod galben pentru căderi de precipitaţii sub formă de ploaie în regiunile: Stara Zagora, Haskovo, Kârdjali, Sliven, Yambol, Burgas, Ruse, Târgovişte, Razgrad şi Silistra. În aceste regiuni vor cădea însemnate cantităţi de precipitaţii sub formă de ploaie, care vor atinge valori între 20 şi 30 litri/mp.

”Se recomandă să se urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar şoferii să conducă preventiv, cu viteză adecvată şi să aibă autoturismele echipate pentru circulaţia pe drumurile publice în condiţii de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codului de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării de polei, a troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de precipitaţii însoţite de vânt puternic”, se mai arată în comunicatul MAE.

Toţi cei interesaţi, persoane fizice şi firme de transport, pot obţine informaţii despre starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, informaţii despre starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (n.a.- deocamdată doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice.

MAE mai informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu, http://sofia.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă