13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalCele două Corei discută despre problema reluării reuniunilor familiilor separate în timpul...

Cele două Corei discută despre problema reluării reuniunilor familiilor separate în timpul războiului

Multe dintre persoane au murit fără să poată să-şi vadă rudele, nici chiar să aibă veşti despre ele. Toate comunicaţiile transfrontaliere dintre civili sunt interzise.

La summitul lor de la sfârşitul lui aprilie, liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in au convenit printre altele reluarea reuniunilor familiilor. Ultima a avut loc în 2015.

Doar 57.000 de persoane înregistrate la Crucea Roşie sud-coreeană pentru a-şi revedea rudele mai sunt în viaţă. Majoritatea au peste 70 de ani.

Chiar dacă reuniunile au loc, doar o sută de participanţi de ambele părţi vor fi selecţionaţi.

Pentru fericiţii aleşi, aceste reuniuni sunt adesea sinonime cu emoţii foarte puternice. Ei nu dispun decât de trei zile pentru a suplini o absenţă de mai multe decenii şi evenimentul se încheie printr-o nouă separare, cel mai probabil definitivă.

”Să facem din această întrunire un succes organizând-o dintr-un punct de vedere umanitar”, a declarat Park Kyung-seo, şeful delegaţiei sud-coreene, la începutul convorbirilor într-o staţiune montană nord-coreeană de pe Muntele Kumgang, potrivit declaraţiilor transmise de televiziunea sud-coreeană.

”Faptul că Nordul şi Sudul se reunesc pentru primele discuţii sub egida Crucii Roşii în celebrul nostru Munte Kumgang este semnificativ prin sine însuşi”, a răspuns Pak Yong Il, care conduce delegaţia nord-coreeană.

După câteva întâlniri sporadice, politica privind reuniunile a demarat cu adevărat în 2000, în contextul unui summit intercoreean istoric. Iniţial ele au avut loc anual, apoi au devenit foarte rare din cauza tensiunilor din peninsulă.

Phenianul s-a folosit de reuniuni drept monedă de schimb politică, refuzând schimburile constante sau anulându-le în ultimul moment.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă